GALERIE FOTO | Cele 100.000 de teste rapide antigen COVID-19 donate de România au ajuns la Chișinău. Daniel Ioniță: „Acest gest vine să substanțieze caracterul special al relațiilor dintre România și R.Moldova”

  • 04 Septembrie 2021 10:45
GALERIE FOTO | Cele 100.000 de teste rapide antigen COVID-19 donate de România au ajuns la Chișinău. Daniel Ioniță: „Acest gest vine să substanțieze caracterul special al relațiilor dintre România și R.Moldova”

Cele 100 de mii de teste antigen pentru depistarea COVID-19, donate de România Republicii Moldova, au ajuns la Chișinău vineri, 3 septembrie. La ceremonia de înmânare a donației a participat Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, și ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Ambasadorul Daniel Ioniță a subliniat cu acest prilej: „Donația de astăzi este un nou prilej de bucurie pentru că iarăși asistăm la un gest de maximă generozitate și solidaritate pe care Guvernul României îl face pentru cetățenii Republicii Moldova. Totodată, ea reprezintă onorarea unor promisiuni făcute de ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, cu ocazia vizitei de lucru efectuate la Chișinău în luna iulie 2021.

Acest gest capătă valențe profunde având în vedere că este făcut în apropierea unor date importante care marchează aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între țările noastre și 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. În același timp vine să substanțieze caracterul special al relațiilor dintre România și Republica Moldova fundamentate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie.

În același timp, donația României de teste rapide antigen COVID-19 vine să satisfacă o necesitate stringentă a cetățenilor Republicii Moldova în condițiile în care asistăm la un nou val de creștere a infectărilor de COVID-19 atât în Republica Moldova, precum și în întreaga lume.

Aceste evoluții negative vin să confirme încă o dată necesitatea vaccinării populației pentru a se atinge un nivel ridicat de imunizare care să ne permită să revenim la un regim normal de viață”, a declarat Ambasadorul Daniel Ioniță, după cum transmite un comunicat de presă al Ambasadei României la Chișinău.

Este foarte important ca cetățenii să cunoască despre acest ajutor din partea Guvernului Român. Acest lot de teste rapid este foarte important pentru noi, fiindcă acum, când vine acest val, avem nevoie să testăm la timp, să izolăm oamenii, să stea acasă în perioada îmbolnăvirii, ca să nu ajungem să culegem cazuri grave. Vă mulțumesc foarte mult, domnule Ambasador, și îmi exprim recunoștința și respectul pentru echipele care au făcut acest lucru. De fiecare dată au adus aceste ajutoare și atunci când suntem uniți, solidaritatea este cel mai important care ne lipsește atunci când ne confruntăm cu astfel de probleme. Este timpul să facem un efort ca să revenim la normalitate’’, a subliniat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Ceremonia specială de înmânare a donației a fost organizată la sediul Agenției Naționale de Sănătate Publică din Chișinău și a fost posibilă în baza Hotărârii nr.64 din 26 august 2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență al României.

Ambasada menționează că ajungerea donației la Chișinău a fost posibilă prin efortul logistic și financiar al IGSU România.

Totodată, precizează că cele 100.000 de teste rapide antigen donate se adaugă celor 506.220 de doze de vaccin anticovid donate până acum de România tuturor cetățenilor Republicii Moldova indiferent de regiune, etnie, limbă vorbită sau afiliere politică, în cadrul sprijinului necondiționat pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău