GALERIE | Caravana de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor. Peste 20 de autospeciale decorate cu luminițe și ornamente
-
25 Decembrie 2019 11:05
În seara de ajun de Crăciun, 24 decembrie 2019 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a dat start Caravanei de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor.
Peste 20 de autospeciale de intervenție ale salvatorilor și pompierilor aranjate cu luminițe și decorate cu ornamente au ajuns în capitală. Coloana Caravanei a intrat în Piața Marii Adunări Naționale, unde mașinile au fost instalate pentru a fi admirate de toți doritorii. Caravana de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor a fost așteptată de sute de oameni care au venit în Piață cu familii și cei apropiați.
La ceremonia oficială de lansare a evenimentului a participat Prim –ministrul Republicii Moldova Ion Chicu, ministru al Afacerilor Interne Pavel Voicu, dar și conducerea IGSU în frunte cu general–maior Mihail Harabagiu. După discursurile oficialelor pompierii au organizat concursuri și victorine pentru copii veniți la distracție. Finaliștii au fost premiați cu dulciuri și cadouri diferite printre care stingătoare, detectoare de fum și material informativ de prevenire a riscurilor.
În scenă a ieșit un grup de copii din localitatea Sănătăuca, raionul Florești. Micuții au adus în dar un colind și au felicitat oamenii. Salvatorii au demonstrat un flash-mob prin care au arătat intervenția tuturor subdiviziunilor pe sfere de activitate. După finalizarea evenimentului o mulțime de oameni a făcut poze cu autospecialele frumos decorate, iar Caravana de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor s-a pornit cu cadouri pentru micuții pacienți de la Institutul Oncologic din capitală. Caravana de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor va continua și pe data de 25 decembrie în multe raioane ale țării, unde mai mulți copii se vor bucura de cadouri, dar și de autospecialele frumos decorate.
Evenimentul se desfășoară tradițional în fiecare an în Ajun de Crăciun pe stil nou și are drept scop prevenirea situațiilor de risc în preajma sărbătorilor de iarnă. Partenerii IGSU în realizarea activităților destinate copiilor sunt automobiliștii de la Asociația Obștească "Terra Valahia", dar și antreprenori din Republica Moldova. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI desfășoară Caravana de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor pentru al patrulea an consecutiv.