Gala Premiilor Radio România Cultural, ediția a XIX-a, și-a desemnat căștigătorii

  • 19 Martie 2019 12:00
Gala Premiilor Radio România Cultural, ediția a XIX-a, și-a desemnat căștigătorii

Gala Premiilor Radio România Cultural, ediția a XIX-a, și-a desemnat căștigătorii‚ luni, 18 martie, la Teatrul Odeon din București.

Moment deosebit de așteptat de lumea culturală, evenimentul s-a bucurat de prezența multor personalități ale lumii culturale și artistice, a Președintelui Director General al Radio România, Georgică Severin, a jurnaliștilor și criticilor, dar și a unui numeros public ce a umplut sala Teatrului Odeon, scrie RADOR. 

Câștigătorii premiilor speciale au fost: pianistul Valentin Gheorghiu, care a obținut Premiul de Excelență, scriitoarea Ana Blandiana, care a primit premiul 30 de ani de Libertate, pianista Alina Pavalache distinsă cu premiul Sezonul Cultural România-Franța, artista Lia Perjovschi, distinsă cu premiul România Europeană.

Deosebit de apreciat a fost recitalul lui Alexandru Andrieș care a oferit spectatorilor și ascultătorilor care au fost pe frecvențele Radio România Cultural, urmărind în direct transmisia evenimentului, un periplu muzical care a acoperit temporal întreaga perioadă de 45 de ani a carierei sale.

Premiile acordate sunt următoarele:

La categoria Proză: Gabriela Adameșteanu – pentru volumul Fontana di Trevi;

La categoria Poezie: Vasile Leac – pentru cartea monoideal, Editura Nemira;

La categoria Teatru: regizorul Radu Afrim – pentru spectacolul Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, producție a Teatrului Național din București; 

La categoria Film: Soldații. Poveste din Ferentari de Ivana Mladenovic; 

La categoria Arte Vizuale: Iosif Kiraly - pentru Uși închise, plicuri deschise - Lucrări timpurii, 1975-2000 (expozitie deschisă la MNAC în perioada 26.04-30.09 2018, curator Ruxandra Demetrescu);

La categoria Știință: Asociația 2Celsius - pentru a fi inițiat, în 2018, o campanie de măsurare independentă a pulberilor din aer și de promovare a soluțiilor de transport alternative în București și în alte orașe ale țării;

La categoria Muzică: Ioan Vrăsmaș – fondatorul primei companii private de operă din România, Opera Vox;

La categoria Educație: Asociația Teach For Romania pentru impactul major în educație pe care-l are în școlile din medii dezavantajate.

Din juriu au făcut parte: Bogdan Ghiu - scriitor, traducător și critic literar , Mihaela Michailov - critic și dramaturg, Radu Croitoru - manager Radio România Cultural, Cristian Marica - redactor șef Radio România Cultural, Anamaria Spătaru - realizator Radio România Cultural.


Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:46 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
2
Thu
2
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9