Gafe de protocol în cursul vizitei președintelui Franței în Bulgaria?

  • 26 August 2017 13:18
Gafe de protocol în cursul vizitei președintelui Franței în Bulgaria?

După vizite la nivel înalt, una dintre cele mai discutate teme este cea referitoare la respectarea protocolului, transmite postul de televiziune bTV din Bulgaria. Vineri, președintele Franței, Emmanuel Macron, a efectuat o vizită oficială în Bulgaria, unde a fost primit, la Varna, de președintele bulgar, Rumen Radev, și de premierul Boiko Borisov.

Șeful executivului de la Sofia l-a întâmpinat pe Macron cu o îmbrățișare frățească și l-a sărutat pe obraz.

Potrivit profesorului Liubomir Stoikov, diplomații ar trebui să fie mai atenți cu astfel de efuziuni, deoarece amintesc de imaginea celebră cu Leonid Brejnev. Ulterior, Borisov a sărutat-o de trei ori pe obraji pe prima doamnă a Franței, Brigitte Macron.

Delegația bulgară, compusă în principal din francofoni, și-a arătat și abilitățile lingvistice. Primul-ministru bulgar a subliniat acest lucru în fața președintelui francez prin cuvintele: "Spun că toți parlez-vous français". Sintagma folosită de premierul bulgar înseamnă în traducere "vorbiți franceza ?", ceea ce face ca afirmația sa să fie neclară. Potrivit Mariei Kasimova, consultant de imagine și specialist în etichetă socială și bune maniere, aceasta va fi o frază care va fi comentată foarte mult și va intra în folclorul politic.

Înainte de acest moment, a mai fost comisă o altă gafă - ministrul bulgar de externe, Ekaterina Zaharieva, a filmat cu telefonul mobil sosirea pre?edintelui francez. Întâmpinarea primei doamne a Franței de către președintele Bulgariei, Rumen Radev, a început, de asemenea, fără a se ține cont de protocol - în timp ce Macron s-a înclinat respectuos în fața soției șefului statului bulgar, președintele Radev a sărutat-o de două ori pe obraji pe Brigitte Macron.

Politica a pălit în fața toaletelor celor două prime doamne. Brigitte Macron a fost din nou îmbrăcată în marca sa franceză preferată, iar Desislava Radeva a ales un brand italian de renume mondial, cu o rochie bleu în stil militar. Experții au comentat lungimea fustei doamnei Macron, iar soția președintelui bulgar a gafat, purtând pantofi decupați fără dresuri. Albastrul deschis este evident culoarea preferată a primelor doamne. Experții PR au descoperit și o asemănare între stilul primei doamne a Bulgariei și cel al soției președintelui SUA, Melania Trump, care a purtat o rochie similară cu câteva luni în urmă, la primirea președintelui Panama.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău