Furnizorii de Internet din R.Moldova, obligați să filtreze conținutul cu impact negativ asupra copiilor

  • 15 Iulie 2018 11:33
Furnizorii de Internet din R.Moldova, obligați să filtreze conținutul cu impact negativ asupra copiilor

Companiile care prestează serviciile de acces la internet în Republica Moldova vor fi obligate  să ofere utilizatorilor posibilitatea de instalare a aplicațiilor de filtrare a conținutului cu impact negativ asupra copiilor.

De asemenea, pe site-urile companiilor din domeniu urmează să fie introduse compartimente dedicate informațiilor privind siguranța pe internet. Sunt prevederile unui proiect de lege, votat în prima lectură de Parlament.

Autorii consideră că noile modificări vor oferi un avantaj competitiv furnizorilor de servicii de acces la Internet.

Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Investigații și Consultanță „SocioPolis”, principalele probleme în spațiul online se referă la spargerea contului pe rețele de socializare – fiecare al cincilea copil cu vârsta între 12-15 ani s-a ciocnit cu asemenea cazuri, blocarea pe grupuri din rețelele de socializare – 18,6% dintre copii, accesarea involuntară sau vizionarea imaginilor cu caracter sexual – 16,3% din copii.

Printre acțiunile riscante ale adolescenților pe internet este și faptul că o treime dintre copii își caută prieteni în mediul online. 30 la sută fac cumpărături în magazinele virtuale, iar 13% procură jocuri online.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău