Funcționarii Primăriei Chișinău solicită anularea arestului la domiciliu aplicată lui Dorin Chirtoacă
-
30 Mai 2017 10:11
Preturile de sector și subdiviziunile administrației publice din municipiul Chișinău afirmă că plasarea primarului general, Dorin Chirtoacă, în arest la domiciliu, ar afecta activitatea primăriei și solicită cercetarea acestuia în libertate.
Potrivit unei note de poziție a angajaților Primăriei, funcționarea administrației publice locale a municipiului Chișinău ar fi paralizată, fapt ce ar afecta prestarea serviciilor publice și drepturile salariaților din cadrul Primăriei, a preturilor de sector și a instituțiilor de învățământ preșcolar și preuniversitar.
Alte consecințe ar fi blocarea lucrărilor de reparație a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, imposibilitatea de implementare a proiectului de termoizolare a clădirilor instituțiilor bugetare și blocurilor de locuit, stoparea procesului de lichidare a consecințelor calamităților naturale din luna aprilie curent, dificultăți în organizarea și desfășurarea odihnei și întremării sănătății copiilor în sezonul estival, imposibilitatea exercitării lucrărilor de reparație curentă și întreținere a infrastructurii drumurilor și căilor de acces.
Astfel, funcționarii Primăriei Chișinău solicită organelor de drept anularea măsurii preventive de arest la domiciliu aplicată lui Dorin Chirtoacă și cercetarea acestuia în stare de liberate.