Funcționarii nu-și merită banii (Adevărul)
-
15 Noiembrie 2012 13:34
Adevărul observă că a fi reprezentant al statului este o slujbă profitabilă.
Publicatia citează un raport al Curții de Conturi care constată că, deși sunt remunerați bine, funcționarii care sunt membri ai consiliilor de administrație la întreprinderile de stat de multe ori nu-și merită banii.
Unii funcționari, inclusiv viceminiștri, șefi de agenții și consilieri ministeriali, fac parte din cinci-șase și chiar opt consilii și, astfel, adună sume de zeci de mii de lei pe această cale.
Controlorii Curții de Conturi atrag atenția că implicarea concomitentă a acelorași persoane în reprezentarea intereselor statului în mai multe întreprinderi diminuează eficiența activității lor și că, de multe ori, această funcție e doar o formalitate.
Adevarul revine la tema averilor nedeclarate ale demnitarilor. Valentina Basiul scrie ca până nu demult, Puterea, indiferent de culoare, mima un proces democratic de control al averilor demitarilor, inclusiv ale judecătorilor.
Acum însă guvernarea Alianței pentru Integrare Europeană ne duce duduind spre Europa și „a uitat“ că de un an de zile avem o lege moartă și o structură nefuncțională (Comisia Națională de Integritate) care ar trebui să se ocupe cu acest lucru. AIE a abandonat și lupta cu flagelul corupției din Justiție, promisiune făcută tuturor cancelariilor din Vest.
Creatorul de măști a părăsit scena vieții. Glebus Sainciuc s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani, titreaza titreaza Adevarul. Făuritorul de măști și portrete care timp de aproape un secol a dat viață și un umor fin personajelor de pe scena mondenă moldovenească, a tras pentru ultima dată cortina. Glebus Sainciuc s-a stins din viață ieri dimineața, la Spitalul Cancelariei de Stat, la două zile după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale. A lăsat în urmă o colecție impresionantă de portrete și generații întregi de artiști pe care i-a inspirit.
S-a stins din viață omul fără mască, titreaza Timpul. Glebus Sainciuc a fost un fenomen unic în cultura noastră, subliniaza cotidianul. Om de o bunătate rară, el era o prezență vie în cultura noastră basarabeană. Aproape că nu exista manifestare cultural-artistică la care să nu participe. Cei care i-au trecut pragul de fiecare dată au beneficiat de onoarea de a le fi schițat un portret. Casa sa de pe strada Grigore Ureche era mereu plină de oaspeți.

