Fugarul Ilan Șor a prezentat noua componență a comitetului executiv al Găgăuziei
-
27 Iulie 2023 12:48
Oligarhul fugar Ilan Șor a prezentat joi noua componență a Comitetului executiv al autonomiei găgăuze - echipa noului bașcan Evghenia Guțul. Potrivit "INFOTAG", ceremonia a avut loc în centrul orașului Comrat, iar Șor a vorbit prin legătură video din Israel.
Deputatul Adunării populare din Găgăuzia Victor Petrov a devenit prim-vicepreședinte al Comitetului executiv - el candidase pentru funcția de bașcan, ocupând locul trei în alegeri. Adjuncți au devenit cunoscutul activist Mihail Vlah și primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu. În legătură cu aceasta, Șor a spus că "Verejanu va demisiona din funcția de primar pentru a face în Găgăuzia ceea ce a făcut la Orhei".
În funcția de șef al Direcției de sănătate a autonomiei a fost numit Boris Golovin, împotriva căruia a fost deschis dosar penal pentru încălcări comise la spitalul de urgență din Chișinău. Anterior, Golovin a fost deputat în parlament din partea Partidului comuniștilor.
De asemenea, au fost numiți șeful secției de poliție - Nicolai Tomailî și șeful secției Serviciului de informații și securitate, Valeri Rotari. Potrivit legislației, acești candidați trebuie să fie conveniți cu ministerul afacerilor interne (MAI) și SIS ale Republicii Moldova.
În total, Comitetul executiv include 21 de persoane - mai multe decât în guvernul Republicii Moldova. În plus, membri ai Comitetului executiv sunt și președinții celor trei raioane care fac parte din Găgăuzia.