Fructele din Republica Moldova au fost prezentate în premieră la o expoziție în Grecia

  • 25 Aprilie 2023 15:22
Fructele din Republica Moldova au fost prezentate în premieră la o expoziție în Grecia

În premieră, un grup de membri ai Asociației „Moldova Fruct” iau parte la Expoziția comercială internațională pentru fructe și legume, Freskon 2023, care se desfășoară în perioada 23-25 aprilie, la Salonic, Grecia, transmite MOLDPRES.

Astfel, șase producători și exportatori de fructe, participanți ai standului de țară „Moldova – un gust deosebit” prezintă în cadrul expoziției fructele moldovenești cu scopul de a le promova pe piețele externe, poziționând Moldova ca țară care are livezi și infrastructură post-recoltare moderne și poate oferi fructe proaspete de înaltă calitate.

Participarea la evenimentul din Grecia este posibilă datorită suportului Proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, Western NIS Enterprise Fund (WNISEF) și Agenției de Investiții.

„În edițiile precedente ale expoziției am fost prezenți doar ca vizitatori, de data aceasta ne bucurăm să participăm în calitate de expozanți. Datorită investițiilor pe care le-am făcut în anul curent în procurarea unui hydrocooler și liniei de sortare pentru cireșe, suntem pregătiți să facem față cerințelor importatorilor și suntem dispuși să prezentăm oferte pentru orice piață internațională. În cadrul expoziției Freskon am reușit deja să discutăm cu diverși importatori și am văzut un interes real din partea Țărilor Baltice, Germaniei, Italiei, Țărilor Nordice”, spune directorul companiei Staragro Group, Mariana Pâslaru.  

Totodată, la expoziție, participanții au acces unic la platforma „FreshCon Market”, unde producătorii și exportatorii se pot întâlni cu reprezentanții marilor lanțuri de supermarketuri pentru negocierea parteneriatelor comerciale.

„Fiecare implicare în târgurile internaționale le aduce producătorilor și exportatorilor noștri o plusvaloare, lărgindu-le orizonturile, dezvoltându-le abilitățile și cunoștințele necesare  pentru a avansa în domeniul inovațiilor, și a crește competitivitatea produselor moldovenești la nivel internațional”, menționează Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct.

Freskon este unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate fructelor și legumelor din Balcani și Europa de Sud-Est, constituind punctul focal al evoluțiilor din sectorul fructelor și legumelor proaspete, reunind producători, grupuri internaționale de retail, precum și exportatori și transportatori din Europa de Sud-Est. În ultimii ani, Freskon s-a transformat din eveniment regional în unul internațional, găzduind 210 expozanți din 22 de țări.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău