Franța, Regatul Unit, Italia și Germania amenință cu sancțiuni pe cei care împiedică negocierile interlibiene

  • 23 Noiembrie 2020 14:50
Franța, Regatul Unit, Italia și Germania amenință cu sancțiuni pe cei care împiedică negocierile interlibiene

Franța, Regatul Unit, Italia și Germania au amenințat luni cu sancționarea tuturor celor care creează obstacole în calea negocierilor interlibiene menite să înființeze instituții de tranziție până la alegerile prevăzute să aibă loc în decembrie 2021, informează AFP, preluat de Agerpres.

"Suntem gata să luăm măsuri împotriva celor care împiedică Forumul libian de dialog politic și alte căi ale procesului de la Berlin, precum și a celor care continuă să jefuiască fondurile de stat sau să aducă atingere drepturilor omului" în Libia, subliniază cele patru capitale europene într-un comunicat comun dat publicității de Președinția franceză.

Libia se află în haos din 2011 și este împărțită din 2014 între facțiuni rivale din estul și vestul țării, iar principalele instituții ale statului sunt, de asemenea, împărțite sau controlate de grupări armate.

Guvernul de Uniune Națională (GNA) recunoscut la nivel internațional deține puterea în capitala Tripoli, în timp ce Armata Națională Libiană (LNA) a mareșalului Khalifa Haftar controlează estul țării.

Ambele tabere sunt marcate de diviziuni politice, regionale și ideologice între facțiunile armate care le susțin. În plus, puteri străine furnizează arme și mercenari. În acest context complex, mulți libieni rămân sceptici cu privire la eforturile de pace.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău