Franța pune la îndoială posibilitatea desfășurării unei misiuni de pace ONU în estul Ucrainei
-
07 Iunie 2019 13:05
Ambasadorul francez la Kiev, Isabelle Dumont, se îndoiește că în estul Ucrainei ar putea fi desfășurată o misiune de menținere a păcii sub egida Organizației Națiunilor Unite - potrivit unui interviu acordat agenției RBC. Întrebată dacă ideea desfășurării unei astfel de misiuni rămâne de actualitate, Dumont a răspuns: "Nu cred", scrie Rador.
De asemenea, vorbind despre perspectivele așa-numitului format Normandia și ale unor întâlniri la nivel înalt pentru soluționarea conflictului din Donbas, ambasadorul francez a remarcat că "este prematur să discutăm despre acest lucru".
Potrivit diplomatului, urmează să aibă loc o întâlnire între președinții francez și ucrainean, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, în cadrul căreia va fi analizat inclusiv acest aspect.
"Nu vrem să impunem nimic Ucrainei. Iar acesta este un aspect foarte important. Suntem aici ca să ajutăm, iar dacă vedem că există o șansă de a merge mai departe și de a face ceva în formatul Normandia, să știți că suntem pregătiți. Dar, repet, este prea devreme să vorbim despre ceva concret" - a explicat ambasadorul Franței în Ucraina.
Totodată, Isabelle Dumont preconizează că negocierile ulterioare vor avea loc în formatele "Minsk" și "Normandia". "Am atras foarte mult atenția Statelor Unite asupra acestor procese, dar nu cred că va apărea un nou format" - a adăugat diplomatul francez.
Sursa:Rador