Franța | Nicolas Sarkozy, din nou în fața justiției pentru cheltuielile campaniei prezidențiale din 2012
-
20 Mai 2021 17:49
Procesul 'Bygmalion' pentru judecarea cheltuielilor excesive ale campaniei prezidențiale din 2012 a lui Nicolas Sarkozy s-a deschis joi la Paris, în absența fostului președinte francez, condamnat în urmă cu o lună și jumătate într-un alt dosar, transmite AFP.
Procesul, numit după agenția de comunicații a partidului UMP și prevăzut să dureze până la 22 iunie, ar fi trebuit să înceapă la jumătatea lunii martie, dar a fost amânat din cauza spitalizării avocatului Jerome Lavrilleux, protagonist al dosarului care a cauzat deflagrații în cascadă în interiorul dreptei politice franceze.
Sarkozy este reprezentat de avocatul său istoric, Thierry Herzog. Cei 13 co-acuzați au fost prezenți în sala de judecată.
Fostul șef al statului a anunțat că nu ''se va deroba'' în timpul acestui al doilea proces, dar că nu va asista la audierile care îl privesc. Interogatoriul său este prevăzut în săptămâna care începe cu 14 iunie.
Spre deosebire de ceilalți 13 co-acuzați, judecați în special pentru escrocherie sau complicitate, Sarkozy nu este adus în fața instanței pentru sistemul de facturi false conceput pentru a masca cheltuielile excesive din campania sa, așa cum a relata Jerome Lavrilleux într-o surprinzătoare confesiune televizată în 2014.
Însă, potrivit acuzării, Nicolas Sarkozy a permis aceste cheltuieli în pofida mai multor alerte clare cu privire la riscurile depășirii plafonului și a beneficiat în mod ''incontestabil'' de frauda care i-a permis să dispună de ''mijloace mult superioare'' celor autorizate de lege: cel puțin 42,8 milioane de euro în total, adică aproape dublul plafonului legal la acea vreme (22,5 milioane de euro).
Jerome Lavrilleux, la acea vreme director adjunct al campaniei lui Sarkozy și șef de cabinet al liderului UMP, Jean-François Copé, este singurul din partid care a recunoscut faptele.
Sursa: AGERPRES