Franța: Majoritatea parlamentară va rescrie articolul contestat din legea 'securității globale'
-
30 Noiembrie 2020 19:34
Partidele majorității guvernamentale din Franța vor rescrie și supune în parlament o nouă versiune a unui articol controversat dintr-o lege privind securitatea, care reglementează strict difuzarea de imagini cu polițiști aflați în timpul intervențiilor, obiectul unor puternice contestări în ultimele zile din partea mass-media și a apărătorilor drepturilor omului, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Majoritatea va propune 'o nouă formulare completă' a articolului 24 pentru că 'știm că persistă încă îndoieli', a declarat liderul grupului parlamentar al LREM, Christophe Castaner, fost ministru de interne, într-o conferință de presă la Adunarea Națională.
El a afirmat că vrea să 'stingă aceste îndoieli' și să evite ca 'neînțelegerea' să se intensifice.
Opozanții față de articolul 24 denunță îngrădiri ale dreptului la informare și cer retragerea sa în totalitate.
Peste 130.000 de persoane au manifestat sâmbătă contra legii 'securității globale', ce prevede de asemenea o utilizare sporită a dronelor de supraveghere și camerelor de supraveghere, precum și împotriva violențelor poliției.
'Acesta nu este nici o retragere, nici o suspendare, ci o rescriere totală a textului', a explicat Christophe Castaner, vorbind despre 'o propunere pe care o vom face guvernului'.
Încă de luni seară, 'ne vom întâlni cu prim-ministrul și membri ai guvernului', a adăugat el, pentru a discuta 'despre vehiculul legislativ și calendar'.
Anunțurile au intervenit după o reuniune în jurul președintelui Emmanuel Macron la Palatul Elysée, la care au luat parte premierul Jean Castex, mai mulți miniștri și liderii grupurilor parlamentare ale majorității, pe temele poliției și securității.
Sursa:Agerpres