Franța: Legea împotriva separatismelor nu este împotriva religiilor, afirmă premierul Jean Castex
-
09 Decembrie 2020 18:52
Legea care "consolidează principiile Republicii", prezentată miercuri în Franța și criticată în străinătate, nu este "împotriva religiilor", dar vizează "ideologia pernicioasă care poartă numele de islamism radical", a declarat premierul Jean Castex, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
"Acest proiect de lege nu este un text împotriva religiilor, deci nici împotriva religiei musulmane", a afirmat el la sfârșitul Consiliului de Miniștri.
"Dimpotrivă, este o lege a libertății, o lege a protecției, o lege a emancipării în fața fundamentalismului religios", a adăugat Castex.
Această nouă lege împotriva "separatismului islamist", anunțată la începutul lunii octombrie de către președintele francez Emmanuel Macron, a fost criticată de unii lideri de țări musulmane, în primul rând de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, dar și în SUA.
Marți seară, emisarul SUA pentru libertate religioasă, Sam Brownback, s-a declarat îngrijorat de caracterul său probabil "prea represiv".
Premierul francez a reamintit că "laicitatea asigură libertatea de a fi credincios și de a nu fi credincios" și că ea "face distincție între sfera privată și sfera publică".
Noua lege a devenit necesară, în opinia sa, în urma "atacurilor tot mai numeroase" împotriva acestor principii care "afectează capacitatea noastră de a trăi pașnic".
El a oferit ca exemplu cazuri "de copii retrași din școală pentru a primi o educație comunitară, de asociații sportive care desfășoară acțiuni de prozelitism sau de asociații culturale care sfidează legile Republicii".
Această "muncă de subminare este deseori rezultatul unei ideologii pernicioase care poartă numele de islamism radical", a adăugat el, denunțând "un proiect politizat" menit "a face să prevaleze legea religioasă asupra legii comune", care "exploatează faliile" din sistem deseori "cu sprijin din străinătate".
El a enumerat apoi principalele dispoziții ale legii: neutralitate (față de religie) întărită a angajaților din serviciile publice, un mai bun control asupra lăcașurilor de cult și a finanțării lor, educație "pentru fiecare copil conformă cu principiile Republicii", noi măsuri pentru a combate ura online, pe rețelele de socializare.
Proiectul de lege implică modificarea legii din 1901 asupra înființării de asociații și a celei din 1905 asupra neutralității statului față de religii.
Potrivit lui Castex, este vorba de "a întări eficiența libertăților noastre": "Libertatea de asociere, cea de conștiință și cea de cult trebuie trăite în deplinătatea lor".
Sursa:Agerpres