Franța | Anchetă împotriva unui ministru apropiat de Macron
-
01 Iunie 2017 12:21
Justiția franceză a anunțat joi deschiderea unei anchete preliminare într-o afacere imobiliară în care este implicat Richard Ferrand, un ministru apropiat de președintele Emmanuel Macron, potrivit AFP.
Această anchetă deschisă la Brest, în vestul țării, survine chiar în ziua prezentării către presă a unei legi privind îmbunătățirea eticii politice promise de noul șef de stat în numele exemplarității, scrie Agerpres.
Susținător al lui Emmanuel Macron încă de la începutul campaniei și numit ministru al Coeziunii teritoriilor, Richard Ferrand a fost acuzat de săptămânalul Le Canard Enchaîne pentru o afacere datând din perioada în care conducea rețeaua de sănătate și servicii sociale Les Mutuelles de Bretagne, între 1993 și 2012.
În 2011, acest organism cu scop nelucrativ căuta clădiri pentru a le închiria în orașul Brest. I-au fost prezentate trei oferte, între care una din partea unei firme imobiliare numite Saca, aparținând avocatei Sandrine Doucen, soția lui Richard Ferrand.
Oferta reținută de consiliul de administrație al Mutuelles a fost tocmai cea făcută de Sandrine Doucen, deși — potrivit Le Canard Enchaîne — ea nu era încă proprietara imobilului propus pentru închiriere.
După aceste dezvăluiri, procurorul din Brest a spus că faptele nu constituie o infracțiune și nu permit deschiderea unei anchete.
"După analiza unor elemente complementare", el a anunțat totuși joi că va sesiza poliția pentru o anchetă preliminară.
"Această anchetă va avea ca scop adunarea oricărui element care ar permite o analiză completă a faptelor, pentru a vedea dacă acestea sunt susceptibile sau nu să constituie o infracțiune penală în materie de lipsă de probitate și în ceea ce privește regulile specifice codului mutualității", a adăugat procurorul Eric Mathais în comunicatul său.
Miercuri, asociația anticorupție Anticor a depus o plângere la instanța din Brest, spunând că este vorba de un delict de abuz de încredere într-o afacere imobiliară.
Plângerea Anticor "îi vizează pe Richard Ferrand și pe membrii Consiliului de Administrație al Les Mutuelles de Bretagne, precum și pe beneficiară operațiunii, soția domnului Ferrand", a precizat președintele asociației, Jean-Christophe Picard.
Richard Ferrand a dezmințit ferm orice neregulă și a exclus varianta demisiei.