Franța: Marine Le Pen a cerut suspendarea tatălui său din Frontul Național
-
02 Iunie 2015 17:52
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a anunțat marți că a contestat în justiție excluderea lui din Frontul Național (FN), decisă chiar de fiica sa, Marine Le Pen, în urma unor schimburi acide de replici, transmite AFP.
Potrivit lui Jean-Marie Le Pen, prima audiere va avea loc pe 12 iunie, în prezența sa. El este cofondator al formațiunii Frontul Național, creată în anul 1972 și pe care a condus-o până în anul 2011, când i-a încredințat șefia fiicei sale, Marine Le Pen. Pentru a-și crește popularitatea, aceasta din urmă a încercat să schimbe imaginea partidului, care sub conducerea tatălui a fost apreciată drept rasistă și antisemită.
În pofida succeselor electorale recente, cum a fost cel de la europarlamentarele de anul trecut, această strategie nu este deloc pe placul liderului istoric al partidului, care s-a dezlănțuit împotriva fiicei sale în mai multe interviuri, unul fiind acordat în luna aprilie unui ziar considerat antisemit.
În replică, Marine Le Pen a convocat biroul executiv al FN, care a decis să-l suspende pe Jean-Marie Le Pen din partid, în prezent fiind așteptată reunirea adunării generale a formațiunii, care ar urma să-l priveze și de titlul de președinte de onoare.
După ce a calificat aceste metode drept 'staliniste', liderul istoric al FN a declarat că intenționează să creeze un alt partid.