Francois Hollande a anunțat despre dejucarea unui atentat la Paris

  • 10 Septembrie 2016 02:18
Francois Hollande a anunțat despre dejucarea unui atentat la Paris

Președintele francez, Francois Hollande, a anunțat vineri, 9 septembrie, despre dejucarea unui atentat și anihilarea unui grup după descoperirea unei mașini pline cu butelii cu gaz, la Paris, relatează Agerpres.

Președintele Franței a făcut afirmația în cursul unei deplasări la Atena pentru un summit al țărilor mediteraneene din Uniunea Europeană.

Poliția franceză a interpelat joi seara în Essonne trei tinere radicalizate implicate în ancheta privind mașina ce conținea butelii cu gaz și care a fost găsită la sfârșitul săptămânii trecute în centrul Parisului.

Cea mai tânără, Ines Madani, rănită cu gloanțe de către un polițist în cursul interpelării sale, este fiica proprietarului mașinii descoperite în fața Catedralei Notre Dame, cu luminile de avarie pornite, încărcată cu cinci butelii cu gaz și alte trei cu motorină. Ea era cunoscută serviciilor de informații după ce fusese împiedicată să plece în Siria.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că mașina urma să fie folosită la un atentat în Paris.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău