Pentru coordonarea studiilor tehnice necesare interconectării rețelelor de telecomunicații internaționale, au fost create trei comitete consultative, Comitetul Consultativ Internațional Radio (CCIR, 1927), Comitetul Internațional Consultativ privind Telefonia (CCIF, 1924) și Comitetul Internațional Consultativ privind Telegrafia (CCIT, 1925). La Conferința de la Madrid (1932) s-a decis combinarea Convenției Internaționale privind Telegrafia cu Convenția Internațională privind Radiotelegrafia și schimbarea numelui în Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor.

În 1947, prin acordul aprobat de Adunarea Generală a ONU și de Conferința Plenipotențiară de la Atlantic City, ITU a devenit o agenție specializată a ONU. ITU se diferențiază de alte agenții specializate ale ONU prin rolul rezervat sectorului privat. Pe lângă state membre și observatori, ITU admite și membri de sector și membri asociați, care pot fi operatori, laboratoare de cercetare, producători de echipamente și alte organizații similare.

Parteneriatul cu sectorul privat permite echilibrul financiar, reprezentarea tuturor părților interesate, aportul de expertiză tehnică, etc. ITU are în componență 193 de state membre și aproximativ 900 de companii, universități și organizații internaționale și regionale. Uniunea este împărțită în trei sectoare: Standardizarea în Telecomunicații (ITU-T), Radiocomunicații (ITU-R) și Dezvoltarea Telecomunicațiilor (ITU-D). ITU este agenția specializată a Națiunilor Unite pentru tehnologiile informației și comunicațiilor - TIC, având sediul la Geneva.

România este membră a ITU începând cu anul 1866, tratatul actual al organizației fiind ratificat de statul român prin Legea nr. 76/1993 pentru ratificarea Constituției și a Convenției ITU, cu modificările ulterioare, notează https://gov.ro.

Sursa:AGERPRES