Fracțiunea parlamentară a Platformei DA a depus peste 30 de amendamente la proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor

  • 08 Decembrie 2020 14:36
Fracțiunea parlamentară a Platformei DA a depus peste 30 de amendamente la proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor

Fracțiunea parlamentară a Platformei Demnitate și Adevăr a depus peste 30 de amendamente la proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor, votat săptămâna trecută în Parlament în prima lectură.

Platforma DA califică proiectul Guvernului drept unul antisocial și antipopular, care a fost votat cu încălcări ale procedurilor parlamentare.

Printre amendamentele propuse de deputații Platformei sunt anularea unor prevederi care nu vor permite transferurile mai mari de 100 de mii de lei între persoanele fizice, excluderea anulării scutirii soțului/soției la impozitul pe venit, anularea unor prevederi care plafonează taxele locale dar și a unor propuneri, care, potrivit autorilor, ar promova anumite interese.

De asemenea, deputații Platformei DA cer să nu fie impozitate dobânzile din depozitele bancare, așa cum propune Guvernul.

Liderul fracțiunii, Alexandru Slusari, consideră că adoptarea acestor amendamente va schimba conceptul proiectului politici bugetar-fiscale.

Amintim că proiectului politicii bugetar-fiscale, precum și legile bugetului pentru anul viitor au fost votate joi de deputații PSRM și cei ai Platformei „Pentru Moldova”, din care face parte și Partidul Șor, fără a fi supuse dezbaterilor în condițiile în care opoziția a protestat și a împiedicat prezentarea rapoartelor. Opoziția cere ca proiectele respective să fie supuse repetat votului, amenințând că în caz contrar, acestea vor fi atacate la Curtea Constituțională.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:5,14 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
18
Wed
12
Thu
10
Arhivă Radio Chișinău