FOTO | Zece vehicule de patrulare au fost oferite polițiștilor, grație sprijinului Canadei
-
22 August 2024 12:30

Inspectoratul General al Poliției a primit zece vehicule de patrulare, dar și alte bunuri, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților naționale de poliție în Republica Moldova”. Proiectul este implementat de Organizația Internațională pentru Migrație, cu suportul financiar al Ambasadei Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova.
În semn de recunoștință față de suportul acordat pentru consolidarea capacităților polițienești ale Republicii Moldova, șeful Poliției Naționale a acordat distincția Medalia „Pentru cooperare” a Inspectoratului General al Poliției domnului Gavin Buchan, Ambasador al Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova.