Arheologii au descoperit în America Latină mingi de cauciuc datând din jurul anului 1600 înainte de Hristos, dar și figurine din ceramică, vechi de 3200 de ani, care înfățișau jucători de ulama.

Într-un cartier din nordul capitalei mexicane, un jucător își pune pe șolduri o centură de piele. Este gata pentru o partidă de ulama, jocul prehispanic cu mingea, care s-a întors în acest loc la sute de ani de la dispariția sa. 

Foto: James Fredrick via NPR

Pentru acest joc ritualic, terenul din Azcapotzalco, unul dintre cele mai vechi cartiere ale capitalei mexicane, este așezat pe lungime și are pe laturi pereți de piatră, de care e agățat câte un inel, de fiecare parte. Prin aceste inele de piatră, situate la 6 metri de sol, trebuie trecută mingea de 4 kg.

Foto: captură YouTube

Tinerii mexicani se întâlnesc de mai multe ori pe săptămână pentru a reînvia tradiția jocului ulama, o practică veche de 3.500 de ani. 

„Trebuie să te obișnuiești cu greutatea. Mingea îți lasă vânătăi pe șold sau în zona inghinală. Unele lovituri sunt foarte puternice și te pot împiedica să joci chiar și o lună. De aceea e nevoie de foarte multă disciplină ca să fii pregătit sută la sută”, explică un jucător.

Jocul a fost interzis de spanioli

„Vrem să ne regăsim rădăcinile odată cu acest joc”, explică o tânără de 25 de ani.

Până de curând, jocul nu se practica în capitală, dar mai multe state mexicane aveau deja echipe feminine, masculine și chiar pentru copii. 

Pe vremea aztecilor și a mayașilor, lupta se dădea între două echipe formate din unul până la șapte jucători. De obicei, această întrecere sportivă se derula cu ocazia ritualurilor legate de fertilitate sau de ceremonii războinice. Dar jocul implica uneori și sacrificii umane. Învinșii puteau fi decapitați.

În epoca post-clasică, adică între 950 și 1520, erau numeroase terenuri pentru acest joc cu mingea, dar când au venit spaniolii (1519), ulama a fost una dintre primele practici interzise de conchistadori, din cauza aspectelor sale ritualice și religioase.

Rămășițe ale terenurilor originare au fost găsite în situri arheologice din centrul și sudul Mexicului, iar jocul a supraviețuit în regiuni precum Sinaloa, unde prezența spaniolilor a fost mai puțin pregnantă.

Mingea pentru ulama, o operă de artă

Mingea cu care se joacă ulama este o adevărată operă artizanală. Trebuie să cântărească aproape 4 kg - mai precis, 3,8 kilograme - și trebuie făcută din cauciuc natural, material obținut de la arborele de cauciuc. Confecționarea mingii are secretele ei și costul unei astfel de mingi nu este de neglijat. Înseamnă echivalentul a aproape 400 de euro, relatează The Mazatlan Post.

Meșterii spun că mingea trebuie făcută de mână, pentru că cea făcută la mașină devine prea compactă și rănește jucătorii.

Reguli de joc complicate

Ideea de bază a jocului este, ca la tenis sau la volei, să trimiți mingea la cealaltă echipă și să-i determini pe adversari să comită o greșeală și să nu poată riposta. Dacă trimiți mingea dincolo de linia de fund a echipei adverse, obții un punct. De asemenea, dacă echipa adversă nu reușește să lovească mingea la linia de mijloc a terenului (analco), de asemenea obții un punct. Prima echipă care obține 8 puncte câștigă.

Pare ușor. Numai că dacă o echipă pierde un punct când se află la un anumit scor, ea reîncepe de la zero. Adică: dacă echipa A are 1-0 și apoi echipa B înscrie, scorul se resetează pentru echipa A, care pierde punctul, iar echipa B preia conducerea cu 1-0. Apoi, lucrurile se complică și mai mult și sistemul de scor este dificil de înțeles, dar în orice caz, ca și în tenis, ulama se câștiga numai cu schimburi impresionante de mingi și lovituri câștigătoare.

În aceste condiții, ulama se transformă într-un joc brual al rezistenței fizice. Se spune că în vremurile vechi jocul putea dura mai mult de o săptămână, iar strategia se baza adesea pe extenuarea sau rănirea adversarilor.

Sursa: Digi24