„Bunelul și un sătean de-al nostru au făcut primii casă acolo, pentru că noi trăiam în niște barăci, făcute încă de nemți, în primul război mondial. Era plin cu ploșnițe acolo, era o strășnicie. După ce am făcut casa, toți veneau și se uitau la ea ca la muzeu. Și toți rușii întrebau: „De ce ați făcut case?”, iar bunica le răspundea: „Suntem oameni și trebuie să trăim în case, în barăci vor sta animalele” Apoi, alți care erau deportați din Basarabia și-au construit și ei case și iată așa strada noastră au botezat-o „Chișineovskoe”. Mama mea lucra la tăiat pădurile, era atât de tânără, avea 26 de ani. Iar eu începusem să fac școala acolo.” 

Sunt amintirile dureroase ale Valentinei Romanciuc, deportată în regiunea Tiumen, din Siberia la doar trei ani. Printre lacrimi, femeia povestește că mai poartă cu ea două fotografii din Siberia, care-i amintesc despre copilăria petrecută acolo. Drama acestei familii este asemănătoare cu istoriile altor zeci de mii de deportați, care au fost trimiși în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei URSS, în urma operațiunii din 1949, denumită conspirativ „IUG”.  Cei care au reușit să se întoarcă acasă după ce au trăit ani buni în surghiun își deplâng soarta.

„Am fost și eu...am fost și noi deportați. Am avut și eu familie: tată și mamă. Eram copil mic. Au venit și ne-au arestat pe toți și ne-au dus la gară. Ne-au urcat în niște vagoane pentru vite, ne-au încuiat în ele. A pornit întreg eșalonul în Rusia. Am călătorit mai mult de o lună de zile și am ajuns în regiunea Iakutsk, acolo ne-au dat jos și ne-au dus la „minele de aur”. Ne-au dus în baracă, unde eram mai multe familii, stăteam într-un colț.”

„Mămica mea era însărcinată în a noua lună cu mine, au venit noaptea și ea s-a speriat tare. Fratele meu avea doar șapte ani. Au venit noaptea și i-au luat, le-au permis să ia puțin și i-au urcat în mașini. Am trăit acolo nouă ani. Și dacă părinții au fost gospodari, ei au construit și acolo casă. A fost o crimă foarte mare față de acest popor”.

Istoricul Mariana Țăranu, autoarea cărții „Scrisori către Stalin” susține că prin deportări regimul sovietic a încercat să neutralizeze oamenii cu demnitate și statut social înalt, care reprezentau un pericol pentru regim.

„Deportările au fost o altă formă a terorii prin care ocupantul sovietic a redus populația din Basarabia și Nordul Bucovinei la tăcere și umilință, deznaționalizând-o, rusificând-o și sărăcind-o. Persoanele deportate au fost duse în Siberia au fost folosite ca robi pentru prosperarea imperiului care i-a ocupat”, a declarat Mariana Țăranu.

Mitingul de comemorare de lângă „Trenul Durerii” din Scuarul Gării feroviare, a fost organizat de Partidul Liberal. Un omagiu victimelor deportărilor staliniste le-au adus și câțiva reprezentanți ai PLDM.

Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie au fost al doilea val de deportări din Basarabia. Primul val a fost cel din 12 și 13 iunie 1941, când au fost strămutate peste 25 de mii de persoane.