FOTO | Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „V.N.Karazin” din Ucraina au semnat un acord de colaborare

  • 11 Septembrie 19:49
FOTO | Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „V.N.Karazin” din Ucraina au semnat un acord de colaborare

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „V.N.Karazin” din Ucraina vor organiza programe comune de studii. Un acord de colaborare între cele două instituții de învățământ a fost semnat astăzi la Ministerul Educației și Cercetării.

 
Acordul prevede implementarea unor programe comune de studii în diferite domenii, inclusiv informatica, științe ale educației, management, marketing, finanțe publice, drept internațional. Vor fi elaborate programe comune pentru studii de master, cu condiția ca aceste programe acestea sunt supuse procedurilor de evaluare externă în țara de origine.
 
Acordul prevede și programe de mobilitate academică, fapt care înseamnă că studenții și cadrele didactice vor putea studia/activa un semestru în cealaltă universitate.
 
În cadrul mobilităților pentru studenți, aceștia vor putea participa la cursuri la universitatea parteneră pentru a acumula creditele necesare, iar creditele precum și notele obținute la una dintre universități vor fi recunoscute de cealaltă.

FOTO | Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „V.N.Karazin” din Ucraina au semnat un acord de colaborare

FOTO | Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „V.N.Karazin” din Ucraina au semnat un acord de colaborare

FOTO | Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „V.N.Karazin” din Ucraina au semnat un acord de colaborare

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
22,24
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:6,69 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
14
Tue
14
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău