FOTO | Un memorial dedicat victimelor foametei din 1946–1947 a fost inaugurat la Mingir. Maia Sandu: „Foametea a fost transformată într-o tragedie de proporții de deciziile criminale ale regimului stalinist”
-
16 Aprilie 13:45
Un memorial dedicat celor peste 1.400 de victime a foametei din 1946–1947, din satul Mingir, raionul Hâncești, a fost inaugurat astăzi în cimitirul localității, la 80 de ani de la începutul tragediei. La ceremonie au participat președinta Maia Sandu, și ministrul culturii Cristian Jardan, alături de reprezentanți ai autorităților locale și raionale. În cadrul evenimentului, primarul localității a anunțat și înființarea unui Muzeu al Foametei, care ar urma să funcționeze ca un centru de educație, informare istorică și un loc de reflecție și reconciliere pentru comunitate și vizitatori, transmite Radio Chișinău.
Memorialul din cimitirul din satul Mingir include 16 plăci comemorative cu numele a peste 1.400 de victime ale foametei din 1946–1947, reprezentând aproape jumătate din populația localității la acea vreme. Președinta Maia Sandu a declarat că regimul stalinist a transformat seceta într-o tragedie de proporții, care a curmat viața a peste 200 de mii de oameni la nivel național. Șefa statului a subliniat importanța păstrării memoriei istorice, menționând rolul unor locuri precum Muzeul Foametei de la Mingir în documentarea tragediei.
„Foametea a pornit de la o secetă, dar a fost transformată într-o tragedie de proporții de deciziile criminale ale regimului stalinist. Ne confruntăm în zilele noastre cu un război pentru adevăr. Și există voci, inclusiv în Moldova, care glorifică trecutul sovietic, trecutul stalinist și care refuză să spună agresorului pe nume, când vorbim atât despre trecut cât și despre prezent. Este, de fapt, o altă formă de agresiune împotriva celor care au îndurat foametea și umilința. Astăzi, când avem privilegiu de a putea vorbi fără frică, trebuie să vorbim pentru cei care nu o mai pot face. Numai așa ne putem asigura că minciuna nu va putea înlocui adevărul. Și responsabilitatea fiecăruia dintre noi este să păstrăm viu acest adevăr”, a spus Maia Sandu.
Primarul comunei Mingir, Ilie Chițanu, a declarat că realizarea memorialului și înființarea Muzeului Foametei, sunt pași necesari pentru păstrarea memoriei victimelor și pentru educarea generațiilor viitoare.
„Satul Mingir nu a fost ocolit de acele momente tragice și respectiv în localitatea noastră au murit în acele zile - 1421 de oameni. Noi am decis alocarea de mijloace financiare pentru a deschide acest memorial și respectiv pentru a deschide un muzeu dedicat familiei organizate din anii 1946-1947. Să vrea nu doar un spațiu expozițional, să vrea a fi un centru educațional, mai ales pentru generațiile tinere pentru a-și face concluzii ce înseamnă foametea și care sunt consecințele ei. Se vrea un centru de informare istorică și, totodată, se vrea un spațiu de empatie socială sau de conciliere și de consolidare a oamenilor, a locuitorilor satului și nu numai din localitatea noastră, dar și a tuturor celor care vor prezenta sau vor vizita acest muzeu”, a afirmat Ilie Chițanu.
Președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici, Alexandru Postica, a menționat că anul 2026 are o încărcătură simbolică, marcând atât comemorarea foametei din 1946–1947, cât și 85 de ani de la primele deportări în masă ale basarabenilor.
„Spre deosebire de deportări, foametea a fost lăsată sub tăcere, posibil intenționat, anume din cauza numărului mare de oameni care au murit de foame. Numărul total al victimelor terorii staliniste cu siguranță depășește 25% din întreaga populație a Republicii Moldova, la acel moment partea a României care a fost ocupată de Uniunea Sovietică. Acel memorial care a fost inaugurat, demonstrează că oamenii satului vor putea și în continuare să relanseze și acel Muzeu al foametei. El vine să reîntregească un ciclu de istorie locală. Cred eu că Mingirul va putea să renască cultura satului întâi de toate și cu acest exemplu va îndemna și alte localități să urmeze aceeași sinergie”, a spus Alexandru Postica.
Foametea din 1946–1947 din Basarabia este considerată de istorici una dintre cele mai grave crize umanitare din regiune în perioada postbelică. În Republica Moldova, ziua de comemorare a victimelor foametei este marcată anual în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie.

