FOTO | R. Moldova va extinde cooperarea cu INTERPOL pentru a facilita investigațiile și intervențiile rapide

  • 16 Februarie 09:45
FOTO | R. Moldova va extinde cooperarea cu INTERPOL pentru a facilita investigațiile și intervențiile rapide Sursa foto: Ministerul Afacerilor Interne

Menținerea în siguranță a frontierelor și comunităților Republicii Moldova, prin mecanisme eficiente în domeniul afacerilor interne, au fost subiectele discutate de delegația Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul întrevederilor bilaterale organizate pe platforma Conferinței de Securitate de la München.

În cadrul discuțiilor cu secretarul General Adjunct al INTERPOL, Valdecy Urquiza, a fost evidențiată importanța colaborării strânse dintre Republica Moldova și INTERPOL în combaterea criminalității transfrontaliere.

În cadrul întâlnirii, s-a vorbit despre extinderea schimbului de informații operative și implementarea unor soluții tehnologice avansate pentru identificarea și prevenirea amenințărilor de securitate.

„Un aspect a fost posibilitatea detașării ofițerilor de legătură moldoveni la INTERPOL, ceea ce va facilita coordonarea investigațiilor și intervențiilor rapide în cazurile de crimă organizată și terorism. La fel, au fost evaluate noi oportunități pentru dezvoltarea parteneriatelor strategice și consolidarea capacităților instituționale în lupta împotriva amenințărilor globale”, menționează MAI într-un comunicat. 

Tot în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, delegația MAI s-a mai întâlnit cu secretarul de stat al Ministerului Federal de Interne și Comunicare al Germaniei, Hans-Georg Engelke, unde au discutat despre eforturile comune pentru consolidarea securității la frontieră și stabilitatea regională, precum și cele orientate spre optimizarea mecanismelor de gestionare a migrației ilegale. De asemenea, a fost subliniată importanța colaborării în combaterea amenințărilor hibride și a riscurilor asociate ingerințelor externe cu scopul de a destabiliza democrația.

La întrevederea cu David van Weel, Secretarul de stat al Ministerul Justiției și Securității din Regatul Țărilor de Jos, a fost abordată implementarea unor soluții inovatoare pentru combaterea dezinformării, monitorizarea riscurilor și consolidarea securității cibernetice. De menționat că Olanda sprijină dezvoltarea capacităților Republicii Moldova prin intermediul Misiunii UE de Parteneriat în Moldova (EUPM), contribuind, astfel, la modernizarea infrastructurii de securitate și pregătirea specialiștilor în domeniul protecției datelor și combaterii criminalității informatice. În acest context, a fost reiterată necesitatea înființării unui centru operațional la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru răspuns rapid la incidente cibernetice și protecția infrastructurii critice. 

Un alt subiect de interes a fost promovarea identității digitale europene, un proiect strategic care va permite integrarea Republicii Moldova în ecosistemul digital al Uniunii Europene, facilitând accesul cetățenilor la servicii moderne și securizate.

Delegația MAI a evidențiat buna cooperare dintre poliția moldovenească și cea bavareză, în cadrul întrevederii cu Joachim Herrmann, ministrul de Interne al landului Bavaria. Părțile au subliniat importanța continuării și extinderii colaborării, în special în domeniul combaterii amenințărilor hibride, cât și adoptarea unor soluții moderne de prevenire a riscurilor de securitate. Un alt punct de reper a fost lansarea unor proiecte comune care ar putea contribui la sporirea eficienței structurilor de ordine publică, îmbunătățirea capacității de reacție și creșterea nivelului de securitate al cetățenilor. Prin aceste acțiuni, Republica Moldova va beneficia de o mai bună pregătire a personalului și eficientizarea proceselor operaționale, pentru ca angajații ministerului să poată face față provocărilor emergente.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:3,6 m/s
Thu
-1
Fri
-3
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-1
Arhivă Radio Chișinău