FOTO | Primele imagini cu trupul defunctului papă Benedict al XVI-lea, publicate de Vatican

  • 01 Ianuarie 2023 17:11
FOTO | Primele imagini cu trupul defunctului papă Benedict al XVI-lea, publicate de Vatican

Vaticanul a publicat duminică primele fotografii cu trupul fostului papă Benedict al XVI-lea, care a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 95 de ani. Funeraliile fostului suveran pontif vor avea loc joi. Papa Francisc l-a pomenit pe Benedict al XVI-lea în slujba de duminică, celebrată în bazilica Sfântul Petru de la Vatican.

Trupul defunctului papă emerit este întins pe un catafalc, îmbrăcat în roșu (culoarea doliului papal), cu o mitră albă împodobită cu o împletitură din aur și un rozariu în mâini, scrie Digi24.

Catafalcul este amplasat în centrul unei mici capele private a mănăstirii în care a locuit după ce și-a anunțat demisia în 2013, situată în grădinile Vaticanului. Un crucifix, un pom de Crăciun și o scenă a nașterii Domnului sunt vizibile pe fundal.

Cardinalii s-au rugat în fața trupului fostului cardinal Joseph Ratzinger, potrivit unei fotografii postate pe rețelele sociale, scrie AFP, preluată de Agerpres.

FOTO | Primele imagini cu trupul defunctului papă Benedict al XVI-lea, publicate de Vatican

Funeraliile oficiate de papa Francisc pentru predecesorul său, care a condus Biserica Catolică din 2005 până în 2013, vor constitui un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice.

„Intenționăm să venim” la această înmormântare, la care „va sosi foarte multă lume din străinătate”, a declarat pentru AFP Luca Scotti, un locuitor din Roma de 58 de ani, prezent duminică în Piața Sfântul Petru.

Fostul papă va fi înhumat pe 5 ianuarie într-o criptă din bazilica Sfântul Petru din Roma, a anunțat Vaticanul.
.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău