FOTO | Premierul Dorin Recean a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și României

  • 18 Septembrie 08:00
FOTO | Premierul Dorin Recean a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și României

Susținerea deplină pentru parcursul european al Republicii Moldova și implementarea reformelor necesare pentru modernizarea țării noastre au fost reconfirmate de ministrul pentru Europa și Afaceri Externe al Franței, Stéphane Séjourné, și ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, în discuțiile de ieri, 17 septembrie, cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, potrivit unui comunicat de presă emis de Executiv.

Cu oficialul francez, șeful Executivului a discutat situația regională actuală, obiectivele agendei bilaterale, precum și oportunitățile de cooperare din domeniul energiei, infrastructurii, medicinii și apărării. Părțile s-au mai referit la necesitatea valorificării potențialului de colaborare în domeniul investițional și proiectele comune care dezvoltă țara noastră și îmbunătățesc calitatea vieții cetățenilor.

De asemenea, premierul a adus un mesaj de felicitare ministrului Stéphane Séjourné care a fost numit, astăzi, în funcția de Comisar european pentru piața internă.

FOTO | Premierul Dorin Recean a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și României

La întrevederea cu ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, prim-ministrul Dorin Recean a apreciat sprijinul părții române acordat țării noastre în procesul de integrare europeană, precum și în realizarea mai multor proiecte care aduc beneficii concrete și durabile. În acest context, oficialii s-au referit la importanța accelerării proiectelor de interconectare energetică și rutieră între România și Republica Moldova, cooperarea în sectorul transporturilor, energiei regenerabile și eficienței energetice.

FOTO | Premierul Dorin Recean a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și României

Totodată, părțile s-au referit la suportul tehnic oferit țării noastre pentru susținerea procesului de negocieri, investițiile în infrastructură și continuarea implementării proiectelor în baza acordului privind asistența financiară în valoare de 100 de milioane de euro.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Fri
19
Sat
14
Sun
12
Mon
12
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău