FOTO | Pomul de Crăciun de la Președinție a fost inaugurat ieri și își așteaptă vizitatorii

  • 20 Decembrie 10:04
FOTO | Pomul de Crăciun de la Președinție a fost inaugurat ieri și își așteaptă vizitatorii

Președinta Maia Sandu, angajații din administrația prezidențială și copiii lor au aprins luminițele Pomului de Crăciun de la Președinție.

Copiii s-au distrat, au confecționat jucării pentru brad, în cadrul atelierului organizat de grupul artistic de la Centrul Republican „Artico” și, împreună cu șefa statului, au împodobit Pomul de Crăciun, precizeaz[ un comunicat al Pre;edinției Republicii Moldova.

Iar mai apoi, corul „Voices Moldova” și dirijoarea Elena Marian au trecut pragul Președinției ca să vestească Nașterea Domnului și să cânte colinde.

„În această perioadă, să ne bucurăm de mult așteptatele sărbători și să trăim cu recunoștință fiecare clipă petrecută alături de oamenii dragi. Pe cei care vor să admire bradul de la Președinție, ca în fiecare an, îi așteptăm cu drag!”, a spus șefa statului.

Vizitatorii pot veni din data de 20 decembrie până pe 15 ianuarie, de luni până vineri, între 17:00 și 19:00, iar sâmbătă și duminică - între 12:00 și 15:00. 

FOTO | Pomul de Crăciun de la Președinție a fost inaugurat ieri și își așteaptă vizitatorii

FOTO | Pomul de Crăciun de la Președinție a fost inaugurat ieri și își așteaptă vizitatorii

FOTO | Pomul de Crăciun de la Președinție a fost inaugurat ieri și își așteaptă vizitatorii

FOTO | Pomul de Crăciun de la Președinție a fost inaugurat ieri și își așteaptă vizitatorii

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
3
Tue
7
Wed
6
Arhivă Radio Chișinău