FOTO | Peste o sută de primari, de pe ambele maluri ale Prutului, s-au reunit la Chișinău

  • 11 Mai 2018 16:15
0%
00:00:00
00:00:00

Peste o sută de primari, de pe ambele maluri ale Prutului, s-au reunit, astăzi, 11 mai, la Chișinău la cea de-a treia reuniune a Congreusului Autorităților Locale din România și R. Moldova. În cadrul reuniunii aceștia au împărtășit din experiența cooperării reciproce de până acum, în urma înfrățirilor, și aspectele unor viitoare proiecte comune. La finalul întâlnirii primarii au semnat, în unanimitate, o declarație-apel în adresa guvernelor de la București și Chișinău cu mai multe solicitări, printre care uniformizarea legislației între cele două state.

Cei peste o sută de primari de o parte și alta a Râului Prut, s-au întâlnit astăzi să pună la cale proiecte comune și în acest fel să continuie apropierea ca într-o zi să trăiască ReUnirea nu doar spriritual, ci și în plan politic, a celor două state.  Ioan Nedela este primarul comunei Gârbova din Județul Alba. Acum trei ani, comuna pe care o conduce, s-a înfrățit cu localitatea Coștangalia din raionul Cimișlia.

„Am colaborat pe plan cultural iar acum vrem să aprofundăm relațiile. Recent am achiziționat, cu fonduri europene, un utilaj de deszăpăzire iar pec el vechi vrem să îl donăm localității Coștangalia. Anterior am făcut o donație de 11 calculatoare școlii din sat iar acum ne dorim ca grupuri de tineri d ela noi să vină aici în tabere și invers”, spune Ioan Nedela.

Înfrățirile sunt o modalitate de preluare a unor modele de bune practici pentru autoritățile locale din R. Moldova, după cum a declarat pentru Radio Chișinău, Natalia Petrea, primarul satului Costești din raionul Ialoveni.

„Suntem înfrățiți cu municipiul Bacău. Anul trecut 20 de copii au mers într-o tabără de odihnă în România pentru o perioadă de 10 zile.  În toamnă am mai avut un proiect dedicate profesorilor, un surs de formare în domeniul tehnologiilor informaționale.

Printre ce mi-a plăcut în România este că au mai multe surse de finanțare, faptul că au o planificare strategică de lungă durată, noi uneori nici ce urmează a doua zi nu știm uneori. Atunci când pleacă un primar și vine altul, nu șterege totul cu buretele dar continua proiectele începute de predecesori”.

Comuna Feștelitța din raionul Ștefan Vodă este printre primele localități care a beneficiat de pe urma înfrățiriilor, încheiate în urmă cu 10 ani, potrivit primarului Nicolae Tudoreanu. În cadrul proiectului Activități Culturale Transfrontaliere localiatatea a beneficiat de fonduri europene de peste 200 de mii de euro în care a fost reabilitată casa de cultură și achiziționate o serie de instrumente muzicale.

„Proiectul a costat 318 mii de euro dintre care 90 % au fost oferiți de comisia europenă iar 10% a fost contribuția comunității noastre. A fost un proiect de anvergură într-o localitate care nu a mai avut șantiere în construcție de mai bine de 20 de ani. De-a lungul timpului am reușit să reabilităm Cimitirul Eroilor Români, tot ce este legat de deportări. Încercăm să aducem istoria noastră în concordanță cu realitățile și nu cu cei care „au învins” și au scris o istorie falsă din cauză căreia astăzi avem problemele de mentalitate pe care le avem”, a spus  Nicolae Tudoreanu.

În cadrul reuniunii primarii au semnat, în unanimitate, o declarație-apel în adresa  autorităților centrale din România și R. Moldova prin care se cere catalizarea procesului de descentralizare locală, guvernanță pe mai multe niveluri, organizarea anuală a unei ședințe comune a guvernelor de la București și Chișinău, uniformizarea legislației între cele două state etc.

Reuniunea primarilor de pe amblele maluri ale Pruttului a ajuns în acest an la ediția a 3-a și  este organizată de Asociația Comunelor din România și Congresul Autorităților Locale din R. Moldova.

Aproape o sută de localități din R. Moldova au semnat pe parcursul anului 2017 acorduri de înfrățire cu localități din dreapta Prutului. În prezent numărul înfrățirilor sau localităților în curs de înfrățire a depășit 500.

Autor: Ina Guțu

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,63
Nori împrăștiați
Umiditate:90 %
Vint:3,6 m/s
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău