FOTO | Percheziții de amploare în România, într-un dosar care vizează obținerea ilegală de documente de identitate de către cetățeni din R. Moldova, Ucraina și Rusia

  • 22 Ianuarie 10:30
FOTO |  Percheziții de amploare în România, într-un dosar care vizează obținerea ilegală de documente de identitate  de către cetățeni din R. Moldova, Ucraina și Rusia

Poliția de Frontieră a României a efectuat 73 de percheziții domiciliare în județul Botoșani, într-un dosar privind obținerea frauduloasă de documente de identitate românești pentru persoane născute în Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă. Acțiunea a avut loc joi, 22 ianuarie, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anunță Poliția de Frontieră Română.

Potrivit autorităților, ancheta vizează destructurarea unei rețele care ar fi implicat funcționari publici din două servicii de evidență a populației și două primării, prin intermediul cărora ar fi fost obținute cărți de identitate românești neconforme cu realitatea.

„Activitățile au vizat destructurarea unei rețele care ar fi facilitat obținerea ilegală a documentelor de identitate românești, prin stabilirea unor domicilii fictive pentru persoane născute în afara României”, precizează Poliția de Frontieră a României.

Din fotografiile publicate de Poliția de Frontieră a României reiese că o parte dintre imobilele vizate de percheziții par părăsite sau nu prezintă indicii clare că ar fi locuite.

Ancheta este una de amploare. Într-o etapă anterioară, la 20 noiembrie 2024, au fost puse în executare 90 de mandate de percheziție la sedii ale unor instituții publice și la locuințele unor persoane fizice din județele Botoșani, Suceava și din municipiul București. Ulterior, procurorii au dispus continuarea urmăririi penale față de 94 de suspecți, pentru infracțiuni de luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență, fals informatic și fals în înscrisuri oficiale.

Conform autorităților, la adresele vizate au fost stabilite domicilii fictive, prin contracte de închiriere false sau falsificate, întocmite cu sprijinul unor intermediari.

„În multe dintre situațiile verificate, persoanele nu locuiau efectiv la adresele declarate, iar documentele prezentate autorităților conțineau date neconforme cu realitatea”, mai arată Poliția de Frontieră.

Pentru obținerea cărților de identitate românești, beneficiarii ar fi utilizat inclusiv certificate de cetățenie română false sau falsificate, presupus emise de consulate ale României din diferite state.

În paralel, polițiștii de frontieră verifică 104 adrese din județul Botoșani unde figurează cu domiciliul cetățeni din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă, urmând să fie audiați 96 de suspecți.

În ultimele luni, tot mai mulți cetățeni moldoveni cu dublă cetățenie dublă rămân fără buletinele românești, în special la trecerea frontierei. Sute de moldoveni au rămas fără carte de identitate românească doar în perioada octombrie-noiembrie 2025, iar în intervalul 2024-2025 au fost reținute peste 2.000 de documente.

Autoritățile române invocă domiciliul fictiv ca principal motiv, în special în cazurile în care la aceeași adresă figurează zeci sau sute de persoane.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
22,74
Ploaie moderată
Umiditate:71 %
Vint:3,98 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

Ministerul Energiei anunță că au fost tranzacționați peste 1113 MWh de energie electrică pe OPEM. „Reprezintă circa 9,2 % din consumul zilnic mediu”

Ministerul Energiei anunță că au fost tranzacționați peste 1113 MWh de energie electrică pe OPEM. „Reprezintă circa 9,2 % din consumul zilnic mediu”

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

Arhivă Radio Chișinău