FOTO | O nouă intervenție a echipajul aero –medical SMURD Iași
-
09 August 2020 09:16
Echipajul aero –medical SMURD Iași a efectuat o operațiune de transportare de la Râșcani spre municipiul Chișinău a unui tânăr în vârstă de 22 de ani. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență bărbatul a avut de suferit în urma unui accident rutier, care s-a produs în ieri dimineață în localitatea Răcăria, raionul Râșcani.
În urma impactului bărbatul a rămas blocat în autoturismul avariat. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori, care a efectuat lucrări de deblocare a victimei. Potrivit IGSU, în urma accidentului de circulație, bărbatul a suferit diverse traumatisme și a fost preluat de medici la spitalul raional. În urma investigațiilor medicale a fost luată decezia de transportare urgentă a acestuia în capitală pentru ulterioare intervenții medicale.
Pacientul a fost preluat de la spitalul raional și transportat în siguranță cu elicopterul SMURD fiind monitorizat constant pe parcursul zborului de medicii și paramedicii români.
Elicopterul SMURD Iași a aterizat pe stadionul Dinamo din municipiul Chișinău, de unde tânărul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020, aceasta este a douăsprezecea operațiune aero medicală transfontalieră realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.