FOTO | O mumie egipteană veche de peste 2.000 de ani, investigată la un computer tomograf, la Cluj, în România

  • 12 August 2020 13:26
FOTO | O mumie egipteană veche de peste 2.000 de ani, investigată la un computer tomograf, la Cluj, în România

O mumie egipteană veche de peste 2.000 de ani, aparținând Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) Cluj-Napoca, din România a fost supusă, în premieră, unor investigații de radiografie și Computer Tomograf (CT).

Reprezentanții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, România, anunță că a avut loc scanarea mumiei în vederea stabilirii conținutului și gradului de alterare/conservare, iar informațiile și rezultatele vor fi folosite pentru restaurarea pieselor care aparțin muzeului, scrie descoperă.ro.

„La universitatea noastră s-a înregistrat o premieră în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Facultății de Medicină Veterinară, și anume investigarea computer tomograf (CT) și radiografică a unei mumii umane, a unor organe umane mumificate, precum și a unor mumii animale. Investigațiile au fost făcute la cererea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei”, au spus reprezentanții USAMV.

FOTO | O mumie egipteană veche de peste 2.000 de ani, investigată la un computer tomograf, la Cluj, în România

Mumia, scanată cu tot cu sarcofag

Potrivit acestora, au fost investigate o mumie umană din Egiptul Antic, mumii de Ibis, șoim, crocodil, o mână umană și organe umane.

„Mumia egipeană a mai fost supusă examinării radiologice în anii 1980, dar nu și investigațiilor CT. Este foarte fragilă, a fost scanată cu tot cu sarcofag, iar informațiile legate de sarcorfag vor fi folosite de către restauratori în vederea recondiționării”, a explicat șef lucrări Robert Purdoiu, de la USAMV, potrivit  Mediafax.

CT –ul de la USAMV este pentru uz uman, dar suportă greutăți de până la 200 kilograme, față de cele din spitale, care ajung la 120-150 kilograme.

Rezultatele investigațiilor de la USAMV Cluj-Napoca au fost transmise către MNIT și vor fi interpretare și publicate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.

FOTO | O mumie egipteană veche de peste 2.000 de ani, investigată la un computer tomograf, la Cluj, în România

De ce a fost analizată mumia la computerul tomograf

„Prin aceste analize s-au avut în vedere mai multe aspecte care pot lămuri întrebări, precum sexul individului, patologia osoasă, dar și alte posibile patologii, poate vârsta și, nu în ultimul rând, eventualele obiecte cu care a fost pregătită persoana pentru viața de apoi”, au precizat reprezentanții muzeului.

Restaurarea mumiei egiptene de la MNIT face parte dintr-un proiect cu finanțarea prin granturi SEE, asigurate de Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Mumia a fost descoperită în zona Gamhud din Egipt și este veche de peste 2000 de ani.

Aceasta a fost donată în anul 1910 Muzeului Ardelean din Cluj și se află, în prezent, în patrimoniul MNIT.

sursa: descoperă.ro

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:9,77 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău