FOTO | Ministerul Educației lansează Programul de Granturi Școlare, în valoare totală de peste 4,32 milioane de dolari

  • 10 Decembrie 16:32
FOTO | Ministerul Educației lansează Programul de Granturi Școlare, în valoare totală de peste 4,32 milioane de dolari

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat, astăzi 10 decembrie, Programul de Granturi Școlare, cu un buget total de 4,32 milioane dolari americani. Acesta include 120 de granturi cu valoarea de 36 mii de dolari fiecare, pentru școlile primare, gimnaziale și liceele din țară. Instituțiile beneficiare vor fi selectate în bază de concurs, condițiile fiind anunțate de ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit MEC, inițiativa se înscrie în Proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), implementat de MEC și susținut financiar de Banca Mondială, Parteneriatul Global pentru Educație și Fondul Fiduciar cu Donatori Multipli al Parteneriatului pentru Învățarea Timpurie.

„Programul de Granturi Școlare este un proiect ambițios și inovator, care are scopul să sprijine școlile noastre în eforturile lor de a transforma procesul educațional într-unul modern, incluziv și adaptat cerințelor actuale. Încurajăm toate școlile din Republica Moldova, care cred că pot veni cu propuneri inovative ce ar contribui la creșterea calității educației, să o facă și îi încurajăm să depună scrisorile de interes”, a spus ministrul Dan Perciun. 

Granturile vor fi alocate pentru proiecte care vizează: 

- dezvoltarea metodelor digitale și a instrumentelor interactive, care să aducă procesul educațional mai aproape de realitățile actuale (amenajarea de laboratoare digitale, procurarea de echipamente și tehnică IT, implementarea roboticii și altor inițiative);    

- evaluarea eficientă a învățării, pentru a identifica și elimina lacunele în procesul de învățare-predare;

- suport educațional pentru elevii dezavantajați; 

- promovarea accesului fetelor la domeniile STEM. 

Pentru a putea depune dosarul la concurs, școlile trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care proiectul propus trebuie să fie în conformitate cu domeniile prioritare menționate.

Instituțiile eligibile pot aplica individual sau în consorțiu, fiecare având dreptul să depună un singur proiect.

Termenul-limită pentru prima etapă este 31 decembrie 2024.

MEC pune la dispoziția instituțiilor interesate un Ghid al Programului de Granturi, disponibil pe site-ul oficial www.mec.gov.md, și organizează seminare informative pentru a răspunde tuturor întrebărilor.

Pentru clarificări suplimentare, școlile pot contacta echipa de suport la numărul de telefon 022 23-25-02 sau la adresa de e-mail [email protected] .

Proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației” este un proiect de investiții în educație, implementat de Ministerul Educației și Cercetării în perioada 2023-2029. Valoarea totală a proiectului este de circa 60 de milioane de dolari, finanțate de Banca Mondială. 

Prin intermediul Proiectului va fi îmbunătățit mediul de învățare în mai multe școli și grădinițe din țară. Pe lângă cele 120 de granturi care vor fi acordate instituțiilor de învățământ general, vor mai fi renovate 15 școli și 15 grădinițe, 2 licee vor fi construite conform standardelor europene.

De asemenea, 200 de școli și 200 de grădinițe vor fi dotate cu echipament IT modern, mobilier și alte mijloace necesare de predare/învățare. Resursele sunt alocate și pentru desfășurarea unor programe ample de formare a cadrelor didactice și crearea unui program de mentorat pentru elevii defavorizați, cu performanță academică scăzută.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
3,29
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Wed
2
Thu
0
Fri
-1
Sat
-1
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău