FOTO | Marș dedicat Centenarului Marii Uniri, desfășurat de unioniști la Chișinău
-
01 Decembrie 2018 12:58
Un marș dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918 a fost organizat de asociațiile unioniste de la Chișinău.
Manifestarea dedicată Centenarului Marii Uniri a început la Cimitirul Eroilor Români din Chișinău, cu un miting de comemorare a ostașilor căzuți în Primul și al Al Doilea Război Mondial.
Participanții la marș s-au deplasat apoi spre Gara feroviară din Chișinău, unde au depus flori la Monumentul victimelor deportărilor staliniste, pentru a rememora alt moment tragic din istoria Basarabiei, deportările din 1941, 1949 și 1951.
Manifestanții au scandat lozinci unioniste: „Trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească”, „România n-a avut graniță la Prut”, „Limba română e singura stăpână” și au purtat pancarte cu inscripția ”Unirea – ideal național”.
Vlad Bilețchi, Unire-ODIP. „Avem onoarea să fim contemporani cu momentul Centenarului Marii Uniri, așa ceva se întâmplă doar o dată în viață. Să fim contemporani și făuritori ai unirii actuale, astăzi, aici. În fiecare zi milităm pentru unire și idealul suprem al românilor basarabeni este să anulăm consecințele pactului Ribentropp-Molotov care a rupt și subjugat această țară”.
Participanții la marș s-au îndreaptat spre monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului, unde vor sărbători Centenarul cu o horă a Unirii.
În dimineața zilei, reprezentanții partidelor unioniste au depus flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu țara, la 27 martie 1918.
Mii de români basarabeni au mers la Alba Iulia pentru a sărbători Marea Unire de la 1918, unii au mers chiar pe jos de aici până la Alba. Printre întâmplările mai inedite ale Centenarului este lungul marș al profesorului Ion Mărgineanu, fost deputat în Parlamentul care a proclamat independeța R. Moldova în 1991. La 77 de ani pe care îi are, a mers pe jos 550 de kilometri pana la Alba Iulia, pentru a sărbători Marea Unire.