”Cei care au fost deportați știau cât valorează munca și cât de importante sunt dreptatea și cinstea pentru dezvoltarea unor comunități puternice. Oamenii deportați au fost elita poporului nostru, pe ei se țineau comunitățile noastre. Chiar dacă au fost duși în Siberia, puși la munci forțate, lipsiți de hrană și condiții elementare de viață,  și-au păstrat demnitatea și valorile morale și le-au transmis mai departe copiilor lor”.

Maia Sandu a povestit că bunicii ei au reușit să se salveze în iulie 1949 pentru că s-au ascuns în pădure.

Prim-ministrul a anunțat că au mai rămas în viață aproximativ 7000 de persoane care au fost deportate și a promis inițierea procedurilor de reabilitare a lor:

„Știm ca ajutorul este foarte mic, știu că e nevoie să schimbăm legea prin care să se ofere certificate de reabilitare pentru deportați, inclusiv pentru copii care s-au născut acolo, și vom iniția aceste proceduri”. 

Deputatul Octavian Țâcu, doctor în istorie, inițiatorul „Expedițiilor memoriei”: Am învățat de la deportați ce înseamnă solidaritate, ceea ce nu ne ajunge acasă

Istoricul Octavian Țâcu, deputat ACUM, a subliniat în acdul evenimentului din fața Gării că deportările din Basarabia au fost un proces continuu.

„Astăzi consemnăm nu numai acest val, pentru că deportările au fost proces continuu, începând cu anul 1940, dar mai ales din în 1944, în care mii de bărbați judecați pentru presupuse acțiuni antisovietice au fost deportați, asasinați, represați de un regim care nu a avut coloratură etnică sau națională. Asta a făcut ca deportările  din 49 să fie niște deportări a femeilor și a copiilor - nucleul acestui val al deportărilor”, a subliniat Țâcu.

El a apreciat că această tragedie a sos în evidență solidaritatea dintre oameni:

„Deportările au scos în evidență cele mai nobile calități ale poporului român, cel care de secole trăiește pe acest pământ – a scos în evidență  capacitare de rezistență, tenacitatea. Datorită acestor deportați am văzut că  avem un curaj și caracter al marilor popoare, doar un mare popor a putut, având în epicentru femeia ca instituție centrală a memoriei și a tradiției pe care au dus-o în Siberia și au cultivat-o copiilor lor în niște condiții absolut inumane. Învățăm din deportări un exercițiu de solidaritate, care nu ne ajunge acasă. Am văzut sute de istorii în care oamenii s-au ajutat între ei, dar și de străini. Am supraviețuit și datorită ajutorului altor popoare care ne-au arătat calități umane de solidaritate. 

Am văzut și un lucru absolut unic – civilizația pe care ați adus-o în Siberia, tradiții de creștinism, cumetrii, nunți, botezuri, tradiții de Crăciun, de Paște, care într-o Siberie sălbatică, mult inferioară din punct de vedere a culturii și a civilizației, a învățat de la cei deportați ce este modul de viață european. Ați făcut case, locuințe, numai în regiunea Irkutsk am văzut 4-5 localități construite din temelie de basarabenii care au fost acolo”, a spus istoricul Octavian Țâcu.