FOTO | Mai multe ONG-uri au protestat la Parlament față de legea amnistiei fiscale
-
16 Decembrie 2016 08:36
Un grup de organizații non-guvernamentale au pichetat Parlamentul, în cadrul unui flash-mob și le-au cerut deputaților să nu voteze proiectele de lege care prevăd amnistia fiscală și capitalurilor.
Participanții susțin că prin aceste inițiative se dorește, de fapt, legalizarea averilor și bunurilor obținute în mod ilegal, fără sancționarea celor care au comis abateri de la lege.
Prin votarea acestor proiecte, funcționarii publici și demnitarii care își vor declara bunurile nedeclarate până acum, în schimbul a 2 la sută din valoarea lor, nu vor mai putea fi verificați de Autoritatea Națională de Integritate, a atenționat directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei.
”În loc să consolideze structurile de luptă împotriva corupției, ei se ocupă de protejarea unor funcționar care n-au făcut altceva decât să își folosească poziția publică pentru a se îmbogăți. Iar acum prin aceste legi, ei vor fi scutiți de responsabilitate. Este un act de legalizare a corupției și a marilor corupți din această țară și noi protestăm împotriva acestui lucru”, a declarat Petru Macovei.
În opinia lui Ion Guzun, jurist la Centrul de Resurse Juridice, aceste inițiative vin în contextul delapidării sistemului bancar de un miliar de dolari și ar avea scopul de a ”spăla” venituri de proveniență ilegală. El a mai remarcat că proiectele sunt promovate cu o grabă suspectă, fără o consultare prealabilă cu societatea civilă.
”Proiectul de lege vine în contextul ”furtului miliardului”. Este prea suspect ca un asemenea proiect să vină direct în Parlament, fără avizul Centrului Național Anticorupție, fără avizul Procuraturii Generale. Se ăare că noi, cetățenii care plătim taxe și impozite, suntem onești, iar unii sunt șmecheri și acumulează cu anii taxe și impozite pe care nu le achită și la un moment dat, vine amnistia”, a declarat Ion Guzun.
Menționăm că autorii proiectelor sunt mai mulți deputați ai Partidului Democrat, între care și președintele Parlamentului, Andrian Candu. Anterior, deputatul PD, Sergiu Sîrbu a declarat că inițiativele nu vor viza și averile obținute pe cale ilegală. Acestea prevăd faptul că persoanele fizice și juridice vor putea să își legalizeze bunurile companiile sau cotele-părți din firme nedeclarate până acum, să declare valoare reală a unor bunuri obținute, achitând statului 2 la sută din valoare lor. În cazul funcționarilor publici și a demnitarilor, Autoritatea Națională de Integritate nu îi va putea verifica și nici sancționa. Proiectele au fost înregistrate în Parlament la 1 decembrie, iar astăzi se află pe agenda Legislativului pentru a fi puse la vot.