FOTO | Iubitorii de grafică digitală pot vizita expoziția „Metafore vizuale”, deschisă la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”

  • 30 Decembrie 2022 17:29
FOTO | Iubitorii de grafică digitală pot vizita expoziția „Metafore vizuale”, deschisă la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”

Expoziția de grafică digitală „Metafore vizuale”, semnată de artistul Alexandru Ermurache, este deschisă pentru public până pe 1 ianuarie 2023, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”.

Expoziția surprinde printr-o lume aparte de expresii plastice și conotații vizuale în limbajul plastic digital, a menționat artistul Alexandru Ermurache:

„Condiția existenței și realizării acestei expoziții care o aduc în fața publicului este că am îndrăznit să experimentez cu mijloacele de expresie și instrumente diverse și puțin mai diferit decât mijloacele tradiționale artistice. Între Vis și Realitate expun prin intermediul acestor lucrări lumina spirituală, frământările mele interioare aplicând tehnologiile moderne digitale. Cel mai important instrument al unui artist este creierul, mintea, acest instrument trebuie îngrijit, cizelat, adaptat culturii și valorilor umane. Omul percepe lumea, comunică și se exprimă cu ajutorul unui mecanism precum este gândirea asociativă. Astfel el învață treptat perceperea lumii, comunicarea, transmiterea mesajului, reflecții și emoții. Oamenii își dezvoltă, pe parcursul vieții, condiția de comunicare umană prin intermediul gândirii asociative. Atunci, când noi deschidem ochii prima dată în viață și vedem un cerc, cu ce ar putea fi asociat?! Cu sânul mamei, apoi cu soarele, poate cu o minge, și pe parcursul dezvoltării umane aceste forme capătă asocieri tot mai ample și limbajul comunicativ, la propriu și la figurat, devine tot mai complex și, astfel, omul capătă o experiență de a comunica mai ușor, mai flexibil, de a face schimb de mesaje și imaginea, în acest sens, are un rol deosebit. Dacă am exclude gândirea asociativă, comunicarea ar întâmpina dificultăți în ceea ce privește transmiterea gândurilor altor oameni”, a menționat Alexandru Ermurache.

FOTO | Iubitorii de grafică digitală pot vizita expoziția „Metafore vizuale”, deschisă la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”

Alexandru Ermurache s-a născut la 24 decembrie 1972 în satul Izbiște, raionul Criuleni. În 1992, a absolvit Liceul Republican de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău și în 1999 – Facultatea Arte Plastice, secția Grafică a  Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice din Moldova.  Timp de mai bine de 20 de ani, este lector la Facultatea de Arte Plastice si Design a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău. A avut expoziții în Rep. Moldova și peste hotare. Are lucrări în colecții publice și private din Rep. Moldova,  Japonia, Polonia, România, Rusia și în alte țări.

FOTO | Iubitorii de grafică digitală pot vizita expoziția „Metafore vizuale”, deschisă la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău