Ceea ce era altădată localitatea Cuconeștii Vechi a devenit astăzi un teritoriu pe care se întinde o pădure și o parte a luncii Prutului. Din fosta localitate au mai rămas două case. În schimb oamenii care vin aici și vor să cunoască  istoria zonei, pot să admire cât de frumos este Prutul.

 „M-am născut în satul Cuconeștii Vechi, mă mândresc că m-am născut în acel sat, între niște oameni gospodari, buni la suflet și muncitori și îmi pare că așa oameni ca în Cuconeștii Vechi puțini mai sunt. Casa mea era lângă biserică. Prutul era un pic mai departe de noi. Prutul venea mare când ploua. Bunica mea trăia în vale, ap’ hojma  stătea cu legăturelele strânse, în caz că vine apa mare. Am avut o casă foarte frumoasă, aveam un copac de mere deasupra casei, când cădeau merele se auzea atât de tare pe acoperiș. Vă spun iată și acum cu lacrimi în ochi că m-aș întoarce acolo. A fost foarte frumos satul nostru, ca un loc de rai”.

Până la Cuconeștii Vechii mergi vreo doi kilometri pe un drum de țară. Este însă complicat să știi unde exact începe satul și asta pentru că nu există niciun indicator. În locul satului de altădată se întinde o colină, o vale și o pădure, apoi lunca Prutului - o oază de liniște, întreruptă rareori de ciripitul păsărilor sau de patrula polițiștilor de la frontieră. Tot ce a mai rămas dintre cele circa 300 de gospodării ale localității Cuconeștii Vechi din municipiul Edineț sunt doar două case în paragină, în care nu a mai trăit nimeni de 14 ani încoace.  Puțini dintre cei născuți la Cuconeștii Vechi, locuiesc în satul vecin, Cuconeștii Noi.

… „Casa noastră era cea mai înaltă.  Acolo aveam grădină mare, aici avem opt ari, nici nu am unde să-mi pun o poiețică pentru păsări. În Cuconeștii Vechi era mult mai frumos ca în satul acesta”.

Casa fostului director de școală din localitatea Cuconeștii Vechi nici nu se mai zărește din cauza copacilor înalți și a ierburilor, care au crescut de-a lungul timpului.  Și păienjenișul pare să se simtă la el acasă, iar pentru a ajunge un pic mai aproape de casa cu pereții albi trebuie să faci un efort considerabil, și asta dacă nu-ți este frică de vietățile care pot să-ți iasă de sub picioare.

„Eu eram un copil, prin clasa a șaptea, părinții au început să facă casă aici, la Cuconeștii Noi și încet- încet am trecut aici…., a declarat Rodica Dodu. 

Satul în care au trăit peste 2000 de basarabeni get-beget a fost înghițit de apele Prutului, odată ce a fost construit barajul Costești-Stânca. Oamenilor li s-a spus să-și ia casele în spate și să meargă în localitatea vecină, un sat cu populație ucraineană, unde li s-au dat câte opt ari de pământ. Se întâmpla în 1977. Deși au trecut patru decenii de-atunci, oamenii care au fost strămutați cu traiul în localitatea vecină tânjesc după locul în care s-au născut și au crescut. Rodica Dodu trăiește în Cuconeștii Noi după ce au fost strămutați cu familia din Cuconeștii Vechi. De parcă s-ar întâmpla aievea, femeia povestește cu lacrimi în ochi cu au fost nevoiți să-și dezgroape morții din cimitir, pentru a construi barajul.

„Au venit alt necaz pe capul lumii: am auzit de la părinți că iată vor să dezgroape morții. Cum așa să-ți vezi iar copii, tata, mama dezgropați?! Noi, fiind copiii ne-am dus și am văzut pozna asta mare. Mare tragedie a fost.  Alții și-au dezgropat copii – nu aveau năsuc, ochișori. Cei care aveau putere dezgropau morții cum se cuvine. Dar bunica mea nu a avut putere și oamenii care dezgropau aveau un instrument cu care săpau piloni, au făcut așa o gaură și câte oscioare scoteau, atâtea le puneau într-o torbă și apoi seara au aprins lumânări”, spune Rodica Dodu.

Pe nea Pavel Anușca l-am întâlnit în centrul satului Cuconeștii Noi. Bărbatul are 76 de ani și o parte din viață și-a petrecut-o în localitatea Cuconeștii Vechi, unde s-a născut și a trăit cam vreo 30 de ani. A reușit să-și ridice o casă însă nu a reușit bine să trăiască în ea și au anunțat că le strămută satul. Optimist și glumeț, Pavel Anușca își amintește și astăzi de tradițiile din satul de baștină și de horele care făceau pământul să geamă sub picioarele dansatorilor. Bărbatul nu mai merge acum în satul în care a trăit, pentru că i se umple inima de jale.

 „… Acolo m-am născut, în 41. Erau greutăți și atunci. Abia am reușit să facem casa și au venit și ne-au mătrășit. Casa noastră era cea mai înaltă.  Acolo aveam grădină mare, aici avem opt ari, nici nu am unde să-mi pun o poiețică pentru păsări. În Cuconeștii Vechi era mult mai frumos ca în satul acesta. Erau obiceiuri sau eram deprinși acolo, nu mai știu.  Aici ne-am stricat obiceiurile. Acolo dacă era hram - apoi hram, dacă Paște - apoi Paște.  Acolo deja junglă a rămas, păduri. Acolo dacă te duci, te umpli mai tare de jale. Am adus de acolo pereții, chirpicii, tot ce se putea  și am construit aici două case. Petreceam trei zile la rând la joc, era „Vatra Jocului”. Nu te vedeai de la colb, veneau căruțe întregi cu hrămari la noi”, a declarat Pavel Anușca. 

Istoricul și directorul interimar al gimnaziului din Cuconeștii Noi, Natalia Voina povestește că prima atestare documentară a localității Cuconeștii Vechi datează din anul 1606-1607. 

„Există o legendă care ne povestește că satul este numit „Cuconești” datorită cucoanei Sofica, căreia tatăl i-a făcut un cadou pământurile de pe acest mal al Prutului. Pentru că aceste pământuri nu erau populate, tatăl i-a făcut cadou și câteva familii de țărăni. Când ei au venit să locuiască aici nu erau case, de aceea au săpat bordeie și locuiau acolo, de unde și provine și numele lor – Bortă, de la bordei. Iar de la cucoana Sofica provine și denumirea satului „Cuconești”, adică cei de la cucoana, spune Natalia Voina.

Viața liniștită din satul Cuconeștii Vechi a luat sfârșit la mijlocul anilor 1970, când s-a anunțat construcția barajului Costești-Stânca. Atunci s-au demolat casele și biserica. 

„În mijlocul anilor 70 era luată o decizie, că din cauza construcției hidrocentralei Costești-Stânca pe malul Prutului apăruse problemă că zona de jos a satului, pe malul Prutului nimerește în zona de inundații, se credea că ei vor fi acoperiți cu apă din cauza lacului de acumulare care deja fusese săpat. Inițial era proiectat ca partea de jos a satului să fie ridicată sus și satul să existe în continuare. Mai târziu a apărut un alt proiect: să fie strămutat satul în localitatea vecină”, ne povestește Natalia Voina.

Toți au plecat din localitatea de pe malul Prutului cu excepția a trei familii. Ultimul mohican din Cuconeștii Vechi a fost Simion Dodu, care s-a stins din viață în casa sa la 6 decembrie 2003. 

Cei care au trăit în Cuconeștii Vechi vor ca tânăra generație să-și cunoască istoria. De aceea, câțiva oameni care s-au născut în vechiul Cuconești alături de directorul interimar al gimnaziului din Cuconeștii Noi au înființat o asociație, intitulată „Noua Galilee” și vor să transforme ceea ce a mai rămas din localitate într-un centru cultural-istoric „Cuconeștii-Vechi”. Până atunci, însă, îngrijesc de locul unde se afla fostul cimitir și au ridicat o cupolă pe malul râului Prut, în memoria duhovnicului Sofian Boghiu, născut în 1912 la Cuconeștii Vechi.