FOTO | În Chișinău sunt desfășurate acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe străzi

  • 11 Aprilie 16:30
FOTO | În Chișinău sunt desfășurate acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe străzi

Primăria Chișinău împreună cu Inspectoratul de Poliție din mun. Chișinău intensifică acțiunile împotriva comerțului neautorizat stradal în sector.

 

În cadrul unei ample acțiuni desfășurate în zonele cu probleme legate de comerțul neautorizat stradal, agenții constatatori din cadrul preturii, cât și din cadrul Inspectoratului de Poliție, au intervenit la combaterea acestui fenomen, cât și la restabilirea ordinii în spațiul public.

Echipele mobile au discutat cu persoanele implicate în astfel de activități ilegale, acordând o atenție specială informării și avertizării cetățenilor asupra consecințelor legale ale comerțului neautorizat stradal.

Primăria Chișinău informează că persoanele care vor ignora solicitările agenților constatatori de a renunța benevol la desfășurarea activității ilicite, vor fi sancționate cu amenzi.

Aceste acțiuni sunt organizate cu regularitate de către administrația publică municipală, având drept scop menținerea un mediu urban curat, sigur și ordonat pentru toți locuitorii municipiului nostru.

Au fost desfășurate ample acțiuni de prevenire și contracarare a comerțului ilicit stradal și în adiacentul pieței centrale la străzile Tighina, Mit. Varlaam, Armenească, unde au fost întocmite 18 procese-verbale persoanelor fizice pentru nerespectarea regulilor de comercializare.

Aceștia urmează a fi sancționați conform prevederilor articolului 273 privind încălcarea regulilor de comerț, din Cod Contravențional.

Agenții constatatori vor desfășura zilnic razii în teritoriu, semnalând încălcări la compartimentul comerț stradal, prin întocmirea proceselor-verbale de constatare, care, ulterior, vor fi înaintate organelor abilitate, pentru aplicarea sancțiunilor în conformitate cu legislația în vigoare.

 

FOTO | În Chișinău sunt desfășurate acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe străzi

FOTO | În Chișinău sunt desfășurate acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe străzi

FOTO | În Chișinău sunt desfășurate acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe străzi

FOTO | În Chișinău sunt desfășurate acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe străzi

FOTO | În Chișinău sunt desfășurate acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe străzi

FOTO | În Chișinău sunt desfășurate acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe străzi

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,03 m/s
Fri
18
Sat
15
Sun
15
Mon
18
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău