FOTO | Flashmob în fața Președinției organizat de Mișcarea „Unirea”. Participanții au cerut demisia lui Igor Dodon, a lui Ion Chicu și a Zinaidei Greceanâi
-
23 Ianuarie 2020 17:05
Mișcarea politică "Unirea" a organizat astăzi, 23 ianuarie, în fața Președinției, un flashmob prin care au cerut demisia șefului statului Igor Dodon, a premierului Ion Chicu și a șefei Legislativului, Zinaida Greceanâi din cauza că nu întreprind nimic pentru a stopa creșterea numărului de infracțiuni, în special în rândul minorilor, din ultima perioadă.
Participanții la această acțiune de protest au afișat pe gard imagini cu victime, materiale de reportaj, precum și imagini ale lui Igor Dodon cu cuvintele "Moldova nu are viitor", potrivit Infotag. De asemenea, ei au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor crimelor comise în ultima perioadă.
Potrivit președintelui Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, acțiunea este "un protest împotriva regimului lui Dodon, care nu face nimic pentru a preveni valul de crimă".
"În timp ce apar știri despre omorul unui tânăr de către un carabinier, despre incendierea tatălui de către propria fiică, despre uciderea unui copil de un al copil, Dodon schiază, merge la Moscova. Cum poți avea o agendă internațională încărcată când în țară se întâmplă așa ceva?! El nu este demn de funcția de președinte", a declarat liderul PL.
Potrivit președintelui Uniunii Salvați Basarabia, Valeriu Munteanu, "lupta împotriva criminalității nu l-a preocupat pe președintele Igor Dodon nici în timpul lui Plahotniuc, care nu i-a permis să ia măsuri, și nici acum, căci nu propune niciun fel de soluții, iar acest fapt este condamnabil".
Mișcarea "Unirea" a propus un șir de măsuri pentru prevenirea infracțiunilor, inclusiv "confiscarea armelor albe și armelor de foc neînregistrate; verificarea de către poliție a situațiilor din familiile social-vulnerabile care au manifestat anterior un comportament agresiv; patrularea de către poliție a locurilor unde se adună tinerii".