FOTO | „Fabricat în Moldova”, inaugurat la Iași de vicepremierii de la Chișinău și București

  • 26 Noiembrie 2016 09:25
FOTO | „Fabricat în Moldova”, inaugurat la Iași de vicepremierii de la Chișinău și București

Vicepremierii Republicii Moldova și României, Octavian Calmîc și Costin Grigore Borc, au inaugurat astăzi la Iași expoziția ”Fabricat în Moldova”, care a întrunit circa 70 de companii din țară din industria alimentară, textilă, construcțiilor, sectorul vitivinicol, etc. În cadrul evenimentului a fost organizat și Forumul de afaceri Republica Moldova – România, la care au participat reprezentanții a peste 150 de companii din ambele state.

Vicepremierii Octavian Calmîc și Costin Grigore Borc au menționat că Guvernele de la Chișinău și București crează toate oportunități pentru mediul de afaceri din Republica Moldova și România pentru inițiarea și implementarea unor proiecte investiționale reciproc avantajoase pentru ambele părți. 

În opinia vicepremierului Octavian Calmîc, evenimentul de la Iași este extrem de important pentru Republica Moldova, deoarece reprezintă o oportunitate foarte bună pentru țara noastră, prin intermediul unui stat membru al Uniunii Europene de a promova produsele autohtone atât pe piața româneascî, cât și cea comunitară. „România este un partener strategic pentru Republica Moldova și reprezintă pentru produsele moldovenești un prim pas în direcția promovării pe piața comunitară. Astăzi România este situată pe locul I după volumul exporturilor realizate de Republica Moldova, și pe locul II după volumul importurilor în țara noastră, ceea ce ne încurajează să colaborăm și în contiuare cu mediul de afaceri român", a specificat Octavian Calmîc, viceprim-ministru, ministru al Economiei.

Costin Grigore Borc, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri al României, a menționat că stabilirea unor relații comercial-economice active dintre agenții economici din două state duce la schimbări majore în societate, ”ceea ce ne îndeamnă să sprijinim activitatea lor și să sporim creștere investițiilor și comerțului". În opinia lui Costin Grigore Borc, dezvolatrea relaților dintre mediul de afaceri din România și Republica Moldova vor duce la dezvoltarea relațiilor bilaterale multidemensionale dintre două state. ”Relația noastră cu Republica Moldova este una pragmatică, bazată pe realizarea unor proiecte investiționale, în special în sectorul energetic, unde prin realizarea proiectelor care țin de interconexiunea rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România vom asigura conectarea sistemului moldovenesc la cel comunitar”, a specificat vicepremierul român.

În cadrul Forumul de afaceri Republica Moldova – România, vicepremierii Octavian Calmîc și Costin Grigore Borc au avut un dialog direct cu mediul de afaceri din două state, exprimându-și disponibilitatea de acord comun să realizeze un set de măsuri, care ar debiurocratiza și facilita realizarea proiectelor investiționale cu participarea companiilor din ambele părți.

Expoziția "Fabricat în Moldova" se va desfășura în perioada 25-27 noiembrie 2016, în incinta Palas Mall (or. Iași, România) și are drept scop crearea condițiilor favorabile pentru susținerea producătorului autohton și promovarea imaginii Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer fragmentat
Umiditate:83 %
Vint:8,75 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău