FOTO | Două incendii puternice într-o singură noapte în Capitală
-
29 Ianuarie 2022 10:17
Două incendii au avut loc noaptea trecută în municipiul Chișinău. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în primul caz salvatorii au intervenit în seara zilei de 28 ianuarie într-un atelier de lemnărie de pe strada Vadul lui Vodă, apelul la Serviciul unic de urgență 112 fiind recepționat la ora 22.42. Flăcările au mistuit acoperișul și bunurile din interiorul clădirii. Cu flăcările au luptat 7 autospeciale de intervenție. Incendiul a fost localizat la ora 23:20 și complet lichidat la ora 00:34. După primele cercetări s-a stabilit că focul a distrus mai multe utilaje pentru prelucrarea lemnului, dar și acoperișul atelierului cu suprafața de 150 metri pătrați. În urma incendiului nu au fost raportate victime.
Cel de-al doilea incendiu a avut loc pe strada Ismail 112/2 din capitală. Conform primelor informații un magazin de construcții a luat foc. La fața locului pentru misiune au fost trimise patru echipe de pompieri. Ajunși angajații IGSU au stabilit că focul a cuprins acoperișul clădirii cu suprafața de 50 metri pătrați. Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 23:26 și lichidarea completă la ora 00:30. Flăcările au distrus bunurile materiale din interiorul magazinului. Nicio persoană nu a avut de suferit. Specialiștii urmează să cerceteze circumstanțele și cauzele producerii arderii în ambele cazuri.
Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 29 situații de risc.