FOTO | Două acorduri în domeniul justiției, semnate de Republica Moldova și Uniunea Europeană

  • 17 Octombrie 11:45
FOTO | Două acorduri în domeniul justiției, semnate de Republica Moldova și Uniunea Europeană

Ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru a semnat două acorduri cu Uniunea Europeană, care vor deschide noi oportunități pentru Republica Moldova în cadrul programelor „Justiție” (JUST) și „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (CERV) pentru perioada 2021-2027. Semnarea acordurilor de către ministra justiției și Didier Reynders, Comisarul European pentru Justiție, s-a realizat în cadrul întrevederii în marja sesiunii de screening bilateral al legislației Republicii Moldova.

Veronica Mihailov-Moraru a apreciat oportunitatea oferită de Comisia Europeană de a adera și de a accesa programele esențiale pentru consolidarea și extinderea cooperării în domeniul justiției și drepturilor omului.

„Mulțumim Comisiei Europene pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în eforturile depuse pentru accelerarea proceselor de integrare europeană. Ne exprimăm speranța de a deschide cât mai curând negocierile pe capitolele din Clusterul 1- Valori Fundamentale”, a declarat ministra justiției, potrivit unui comunicat al instituției. 

Prin aderarea la Programul „Justiție”, destinat fortificării sistemului judiciar independent și eficient, Republica Moldova va beneficia de suport și expertiză în domeniul cooperării judiciare în materie penală și civilă; în domeniul formării judiciare, consolidarea cooperării pentru implementarea efectivă a instrumentelor legale ale UE; în domeniul accesului efectiv la justiție, posibilitatea obținerii unor măsuri reparatorii eficiente, inclusiv prin mijloace electronice (e-justitie), în domeniul promovării și sprijinirii drepturilor victimelor infracțiunilor etc. Programul este destinat autorităților naționale care vor putea aplica pe segmentul reformei justiției, dar și organizațiilor societății civile, în special pentru capitolul acces la justiție.

Acordul privind participarea la programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” urmărește să sprijine dezvoltarea unei societăți democratice și bazate pe drepturi, prin accesul la mecanismele de suport pentru organizațiile societății civile. Moldova va participa ca țară asociată la componentele programului care promovează drepturile omului, egalitatea de gen și combaterea violenței. Aderarea la acest program va permite instituțiilor și organizațiilor neguvernamentale să acceseze granturi din partea Comisiei Europene în domeniile acoperite de Capitolul 23 și 24 ale legislației Uniunii Europene. Acest acord va contribui la implicarea cetățenilor în viața democratică și va întări mecanismele de protecție a drepturilor fundamentale.

Ambele acorduri vor intra în vigoare în momentul în care părțile vor noifica despre finalizarea procedurilor interne necesare în acest scop.

Prin aceste parteneriate, Republica Moldova își reafirmă angajamentul de a implementa reforme fundamentale în spiritul valorilor europene, care consolidează democrația, statul de drept și drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:90 %
Vint:4,63 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău