FOTO | Dorin Recean a participat la o ședință a Platformei Anticorupție, împreună cu Laura Codruța Kövesi
-
03 Septembrie 09:00
Prim-ministrul Dorin Recean a participat, ieri, 2 septembrie, împreună cu procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, și ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, la cea de-a cincea ședință a Platformei Anticorupție. În cadrul întrunirii, premierul a accentuat că reforma justiției și lupta anticorupție sunt cruciale pentru procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat de presă emis de Executiv.
„Corupția afectează încrederea cetățenilor în instituțiile noastre, subminează statul de drept și împiedică dezvoltarea economică și socială. Guvernul își asumă un angajament ferm și constant privind promovarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției atât la nivel național, cât și în strânsă colaborare cu partenerii noștri europeni”, a declarat șeful Guvernului.
Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că lupta împotriva corupției este un proces complex și că doar prin acțiuni concrete și prin implicarea tuturor actorilor relevanți - instituții publice, societatea civilă și mediul privat - poate fi construit un viitor în care integritatea și transparența să fie valori fundamentale.
„Trebuie să acționăm cu mai multă hotărâre și să demonstrăm că nimeni nu este mai presus de lege”, a afirmat șeful Executivului.
La rândul său, Laura Codruța Kövesi, a vorbit despre avantajele colaborării instituțiilor de drept din țara noastră cu Parchetul European și i-a îndemnat pe participanții la ședință să dea dovadă de curaj și inițiativă.
Printre subiectele discutate la cea de-a cincea ședință a Platformei Anticorupție au fost provocările în examinarea cauzelor de corupție și eficiența instrumentelor investigative ale Parchetului European.