FOTO | Detalii tehnice despre microbuzele donate de Guvernul României pentru școlile din R.Moldova
-
10 Mai 2017 09:53
Elevii mai multor școli din țara noastră vor avea ocazia să fie transportați cu microbuze noi, 95 la număr, care au fost livrate la începutul săptămânii trecute. Toate acestea vor fi de model Renault Master TRABUS.
Flota de microbuze care va transporta elevii din localitățile izolate spre școli este formată din vehicule vopsite într-o culoare galbenă, au lămpi de semnalizare și inscripții speciale, scrie Autoblog. Sub capotă sunt instalate propulsoare twin turbo dCi, care au un volum de 2.3 litri și produc câte 145 de cai putere.
Toate cele 95 de autovehicule au o lungime de 6.198 milimetri și o înălțime de 2.470 milimetri. În habitaclu, din cele 17 locuri disponibile, inclusiv unul pentru șofer, 14 sunt dedicate elevilor.
Mașinile au fost adaptate pentru drumurile din țara noastră și dispun de: sistem Extended Grip (motricitate suplimentară pe suprafețe dificile), ABS cu asistență la frânarea de urgență (AFU), ESP adaptiv cu sistem antipatinare ASR, HSA (Hill Start Assist) – asistență la urcarea în rampă.
Printre altele, podeaua de la interior este antiderapantă, închiderea este centralizată/selectivă cu blocarea ușilor la demaraj, iar accesul la trape este automatizat.
Aceste autovehicule Renault Master TRABUS mai oferă un spațiu de peste 65 de cm pentru picioarele pasagerilor, aer condiționat în întreg habitaclul, iar fiecare elev va putea folosi un sistem de iluminare individuală pentru ca să poată citi confortabil în timpul deplasării, de exemplu.
Ca urmare, pe 12 aprilie a.c., s-a semnat contractul de donație între Guvernul României (reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice) și Guvernul Republicii Moldova (reprezentat de Ministerul Educației, ca beneficiar al bunurilor mobile), în baza schimbului de scrisori privind acceptarea donației.
Este vorba de 95 de autovehicule tip 16+1 locuri pe scaune și un autovehicul destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă, echipat pentru un număr de 2 locuri speciale – fotolii (scaune) rulante.