FOTO | Concurs organizat la o biserică din capitală, a adunat copii din R.Moldova și de peste hotare (AUDIO)

  • 16 Mai 2021 11:27
0%
00:00:00
00:00:00

Peste 60 de laureați, din cei 136 de participanți la concursul cu genericul „O scrisoare către Dumnezeu”, s-au adunat recent la un concert de gală, ce a avut loc la Centrul Social Agapis, al bisericii Sf. Mare Mucenic Dumitru din Chișinău. Laureații au declamat propriile poezii și eseuri, au cântat și au interpretat piese la diferite instrumente muzicale, fiind în final premiați cu diplome de merit, seturi de cărți, rechizite și dulciuri.

La concursul, ce a întrunit mai multe probe - poezie, eseu, muzică, pictură ș.a., au luat parte copii din Capitală, din mai multe localități ale R.Moldova, dar și de peste hotare - România, Italia, a comunicat directoarea Centrului Social Agapis, Victoria Bălățel. Ea a menționat că lucrările au fost originale, inspirate, cu idei profunde și juriului i-a fost destul de greu să stabilească câștigătorii. Printre cele mai apreciate lucrări se numără poezia unui tânăr cu dizabilități, Maxim Grădinari, din Solonceni, Rezina, eseul Dinei Surdu, din Cotiujenii-Mari, Șoldănești, desenele Ioanei Borșevschi, a lui Teodor Donțu din Chișinău, dar și a multor alți participanți, "ce ne-au impresionat și care ar merită să fie publicate, ca să ajungă și la alți copii", a  menționat preotul Andrei Rusu, de la Biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie.

În aceste Scrisori către Dumnezeu, trăirea spirituală, credința și recunoștința copiilor față de Creatoriul vieții s-au împletit firesc cu gândurile și observațiile lor asupra vieții, a realităților societății de azi. Despre aceasta au mărturisit cei care s-au adunat la concertul de gală, (mulți dintre ei venind de la distanțe mari), la biserica Sf. Mare Mucenic Dumitru, din Capitală.

Cunoșterea credinței strămoșești contribuie la promovarea valorilor morale, a celor naționale și a binelui în societate, susțin participanții la manifestare - Melania Buhni-Fulga, Ariana Ungureanu, membrele ansamblului din Brătuleni Nisporeni, preotul Damian Ciugureanu, profesoara Rica Cozma și alții:

Melania Buhni-Fulga: "În scrisoarea mea către Dumnezeu mi-am exprimat recunoștința față de Dumnezeu pentru viață și pentru toate pe care mi le dă - cele materiale, dar în primul rând pentru pacea sufletească pe care mi-o oferă în diferite situații ale vieții..." , a zis eleva din Chișinău.

Ariana Ungureanu: "Am interpretat împreună cu fratele mai mic o piesă muzicală intitulată Aleluia. Îmi făceam griji dacă vom reuși să cântăm bine, deoarece două instrumente uneori e mai greu să coordoneze și deaceea i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu. Și a fost bine!.. Prin  muzică îmi exprim adesea sentimentele față de Dumnezeu și este ca o rugăciune... Prin credință cred că este posibil să schimbi realitatea din jur, care adeseori este cu vicii, neajunsuri...", afirmă participanta la concurs.

Profesoara de geografie și religie, Rica Cozma, din Dobruja, Șoldănești: "Am  venit aici cu două eleve, pe care le-am îndemnat să participe la concurs și care au devenit laureate... Am simțit niște emoții deosebite astăzi!..Copiii au nevoie de asemenea concursuri, întâlniri. Ultima vreme ele au fost organizate on-line, dar aceasta nu le poate satisface nevoia de comunicare... Fiind profesoară de geografie, predau de mai mulți ani religia. Cred că e regretabil faptul că se oferă atât de puține ore pentru acest obiect. La aceste ore copiii învață multe lucruri necesare despre viață, învață de fapt ceea ce este mai important în viață!...", a menționat profesoara Rica Cozma.

Potrivit organizatorilor, la Centrul Social Agapis al Bisericii Sf. M. Mucenic Dumitru, se organizează tradițional de mai mulți ani diferite concursuri și activități cu copiii. Dar pentru prima dată un concurs a luat o asemenea amploare, antrenând participanați dintr-un areal atât de larg. Aceasta se explică prin faptul că, în ultimul timp mai ales, paginile bisericii de pe rețelele de socializare au zeci de mii de urmăritori, inclusiv de peste hotare. Faptul demonstrează interesul și necesitatea tinerilor pentru socializare, evenimente culturale, dar și pentru spritualitatea ortodoxă, care este un tezaur de veacuri al poporului român, a mai spus preotul Andrei Rusu.

Mai multe secvențe de la eveniment le puteți audia în înregistrarea audio, atasată materialului, realizată de Alina Rusu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-6,76
Nori împrăștiați
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău