FOTO | Brigada de infanterie motorizată „Moldova” din Bălți a sărbătorit 27 de ani de la înființare

  • 13 Aprilie 2019 20:37
FOTO | Brigada de infanterie motorizată „Moldova” din  Bălți a sărbătorit  27 de ani de la înființare

Efectivul militar și civil al Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălți a sărbătorit sâmbătă 27 de ani de la crearea unității, în cadrul unei ceremonii la care au participat reprezentanți ai corpului de comandă al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, administrației publice locale, veterani și elevi.

Prezent la activitate, șeful Direcției Instruire Întrunită și Doctrine, colonel Octavian Varzari, a felicitat personalul unității cu prilejul aniversării, specificând că fiecare militar a avut o contribuție esențială la dezvoltarea și reformarea brigăzii.

Colonelul Varzari s-a referit, în acest sens, la prestația bună a militarilor din unitate încadrul exercițiilor bilaterale și multinaționale, la misiunile internaționale de menținere a păcii cu mandat ONU, UE, OSCE, precum și la operațiunile desfășurate însprijinul autorităților publice locale, toate aceste activități având un impact major asupra îmbunătățirii capabilităților instituției de apărare.

Oficialul militar a dat asigurări că în prezent, conducerea Ministerului Apărării și Armatei Naționale este preocupată de crearea unui mediu de activitate optim pentru întreg personalul militar și civil, implicându-se în proiecte de renovare a edificiilor unităților militare, dotare cu echipament și tehnică, instruire, precum și asigurare cu spațiu locativ de serviciu.

Cu ocazia aniversării, militarii unității au pregătit pentru oaspeți un program de exerciții demonstrative cu elemente de luptă corp la corp și o expoziție de armament și echipament militar, iar orchestra unității a prezentat un concert.

Brigada de infanterie motorizată „Moldova” din Bălți a fost creată la 10 aprilie 1992, prin decretul Președintelui Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
10,52
Cer fragmentat
Umiditate:76 %
Vint:2,57 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
18
Wed
17
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău