FOTO | Băsescu a depus jurământul de cetățean al R.Moldova
-
03 Noiembrie 2016 16:22
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, și soția sa, Maria Băsescu, au depus joi, 3 noiembrie, jurământul de credință față de Republica Moldova. Ceremonia, a avut loc la Ambasada Republicii Moldova la București.
Traian Băsescu a declarat, cu această ocazie, că se simte legat de Republica Moldova prin cultură, educație, limbă și prin sentimentul de solidaritate.
El a adăugat că Republica Moldova are un singur drum – spre Uniunea European și spre România, dacă cetățenii își vor dori acest lucru.
”Sunt mândru să am cetățenie valabilă pe tot teritoriul de la frontiera de vest, până la Nistru”, a declarat Traian Băsescu.
Fostul președinte al României a mai spus că a făcut toate demersurile legale pentru a obține pașaportul moldovenesc și de acest lucru depinde faptul dacă va merge să voteze în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale.
După ceremonie, Traian Băsescu s-a abținut să facă declarații politice, dar anterior el și-a anunțat susținerea pentru candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.
Traian Băsescu a primit cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie.