Mama Elenei Gâdileica a fost deportată pe când avea doar 11 ani, în Siberia, unde a fost angajată ca ajutor de tractorist. Toata viața s-a confruntat cu stigma și eticheta de copil de chiabur și culac.

”La școală ni se explica ce e acela chiabur și culac... Nu ți se spunea că tu provii din cei mai gospodari oameni ai acelei localități. Atâtea lacrimi am vărsat și atâta durere…”, spune Elena Gâdileica.

Valentina Ciobanu, este președinta Asociației Victimelor Regimului Comunist. Familia sa, originară din satul Bolțun, raionul Nisporeni, a fost deportată în anul 1949. Ea s-a născut în Siberia cu puțin timp înainte ca familia sa să revină acasă. Subiectul deportării nu a fost discutat niciodată acasă.

”Mama nu a vorbit despre Siberia practic deloc. Am simțit când eram copii practic șantajul acesta, am simțit că tata avea niște presiuni foarte mari. ”, a spus Valentina Ciobanu.

Mihail Prisăcaru avea mai puțin de șapte ani când a fost deportat împreună cu familia. Ține minte și acum drumul anevoios și zilele grele trăite în deportare.

”Era înădușeală în vagoane că eu de două ori am pierdut cunoștința. Aveam doar o mică crăpătură pentru aer. Am stat acolo șapte ani. Primul an a fost tare greu, al doilea greu după care ne-am obișnuit. De-acum avem și pâine. Țin minte mama mă ducea la școală dar eu îi ceream pâine că merg singur la școală. Dar ea îmi zicea că nu are. Într-o cameră era vreo 12 familii. Tânără generație trebuie să țină minte că noi suntem frați adevărați cu românii și până nu ne vom uni cu România ne va fi greu ”, a precizat Mihail Prisăcaru.

Despre drama celor peste 35 de mii de oameni nevinovați, ridicați în toiul nopții de 5 spre 6 iulie 1949 a vorbit președintele Parlamentului, Igor Grosu și premierul Natalia Gavrilița.

”Unii dintre ei nici nu au reușit să ajungă în exil murind pe drum de frig, foame și boli în vagoane pentru vite. Multe familii din țara noastră au fost atinse de această dramă, drepturile lor au fost călcate în picioare indiferent de etnie și limba pe care o vorbeau, fiind instaurate frica și controlul total asupra societății” a declarat Igor Grosu.

”Vorbim de cei mai buni gospodari, de oameni absolut nevinovați ale căror destine au fost distruse, ale căror vieți au fost curmate fără niciun drept. Ne-am adunat să-i comemorăm pe cei care au îndurat chinuri, dureri și umilințe. Nimic nu poate vindeca rănile și nu ar compensa sacrificiul făcut, dar azi putem să le păstrăm vie amintirea”, a declarat Natalia Gavrilița.

Cine nu cunoaște istoria rămâne fără geografie, cine nu își păstrează memoria rămâne fără identitate, susține Ministrul Culturii, Sergiu Prodan. El a declarat că este iminentă crearea unui Institut al Memoriei care să adune istoriile acestor oameni trecuți prin calvarul deportărilor.

”Memoria este focul care se poate stinge dacă nu se îngrijește nimeni de el. Or identitatea noastră națională, rădăcinile noastre se trag anume din această perioadă, din acest calvar prin care a trecut neamul nostru. E de fapt despre noi, nu despre oropsitorii noștri. Despre cum am făcut noi față, ca neam, acestor urgii”, a menționat Sergiu Prodan.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic comunist a deportat zeci de mii de familii de țărani basarabeni, inclusiv femei, copii și bătrâni. Averile lor au fost acaparate de regimul bolșevic. Operațiunea Sud a fost apogeul terorii în masă în Basarabia.