FOTO | Apple lansează iPhone 7 roșu
-
21 Martie 2017 16:34
Apple a anunțat marți disponibilitatea celui mai recent smartphone al său, iPhone 7, într-o nouă culoare: roșu.
Este pentru prima dată când un model de iPhone este disponibil în culoarea roșie, deși Apple a comercializat și până acum huse oficiale roșii pentru smartphone-urile sale, scrie news.ro.
Versiunea roșie de iPhone 7 marchează parteneriatul Apple cu (RED), organizație care luptă pentru combaterea SIDA. Cele două entități nu sunt la prima campanie de acest gen, Apple colorându-și magazinul de aplicații și secțiunile acestuia în roșu recent, din același motiv.
Ca și în cazul magazinului de aplicații, versiunea roșie de iPhone 7 vrea să sublinieze campania (RED) de strângere de fonduri pentru lupta împotriva SIDA.
Pentru Apple, roșul este a doua schimbare coloristică importantă, după negrul lucios în care este disponibil de la bun început iPhone 7. Cu un an înainte, iPhone 6S a inaugurat versiunea “rose gold”.
Noul iPhone 7 roșu va fi disponibil din 24 martie, în versiuni de 128 GB și 256 GB, începând de la 749 de dolari.